Harul hristifica prin purtarea Crucii.

Lipsa persoanei imi naste intristarea, Sf Maxim spune k fiinta nu se naste, ci vine la existenta, si k doar persoanele se nasc.

Intristarea se substitue persoanelor cu care ar fi trebuit sa fiu in comuniune, si prin alteritate capata sens de existenta subiectiva, consumata ca obiect. devine de fapt o hrana a sufletului, dar o hrana fara continut ontologic, asemenea duplicitatii patimilor.

Astfel patima intra in constitutia atletica a sufletului, alterandu-l, dandu-i ca rost un gol, un gol spiritual ce provoaca in cele din urma setea care nu va fi potolita decat de Apa cea vie. El se substitue intristarii "ontologice" ca Persoana cea noua, care devine Subiectul vietii personale...

Se produce initial, in inima si sufletul celui indreptat, o infiere a acestei Persoane, care in realitate a dus la infierea noastra de catre un Tata suprem, care ne iubeste in mod unic si interminabil, ne iubeste pana la iertare, infiinteaza iertarea ca stare superioara de iubire, ca dovada a reabilitarii noastre in ciuda neajunsurilor si a egoismului personal, Tata care ne primeste la El prin garantul nostru, Mijlocitorul, Fiul cel intrupat.

Patima deznadejdii, intristarea se hristifica, devine astfel Cruce, pecetea cea noua a lui Hristos. Acest nou semn ne va reinvia atat sub aspect trupesc prin transfigurrea eshatologica a inoirii, sub stindardul invierii, cat si sub aspect ontologico-pnevmatic, al reinoirii prin baia Botezului.

Prin har toate isi schinba ratiunea de a fi. pentru ca RATIUNEA ESTE FIUL, iar HARUL este al FIULUI, Cel care ne-a infiat, si care prin acest har ne-a dat o noua consubstantialitate, cea de nou fiu, a fiului lui Dumnezeu Tatal, skimband ratiunile de a fi a lucrurilor in ratiunea harului, in hristificare.

Prin har se poate explica de ce natura lucrurilor se schimba, caci sfintii merg pe deasupra apelor, vindeca boli incurabile, invie mortii, si toate cate sunt impreuna cu ale Duhului, cu care, impreuna putem striga indreptatiti acum Avva Parinte, intr-un singur glas, cel al Bisericii, in afara careia nu exista mantuire.