Am obosit de toate lucrurile si lucrarile sufletului meu...
..."mi-e sete" sa ma odihnesc de toate lucrarile mele.
De mult timp nu mai "am" nici rugaciunea formala, merg pe strada si vad prin oameni, trec prin ei, devin, sunt insensibil.
Cu o zi in urma discutam cu un prieten despre realitatea alegerii de a trai aceasta viata asemenea unui iad: de noi depinde cum il traim...si imi aduc aminte cuvintele pline de desteptare ale maicutei Siluana (Vlad): "mai copii, suntem in iad - traim iadul", cuvinte care ma fac sa aleg...sa traiesc iadul cu nadejde, in Cineva superior acestui iad, sau sa traiesc iadul in deznadejde.
Vedem cum (din pacate noi simtim asta in interior), de multe ori suntem amarati ca nu reusim sa ne punem planurile mici si mari (credem noi) in aplicare, suntem posomorati ca iarasi nu am realizat multe. Iata ca traiesc tot ce ma inconjoara prin prisma celor ce simt, prin felul inimii mele.
Pentru a vedea cauzele acestei oboseli de lucrarile noastre trebuie sa poti cobora, acolo sus, pe tronul pe care se aseaza Hristos la Botez, si sa vezi si sa accepti starea in care te afli, de moarte fata de aproapele, de indiferenta, iad, ba mai mult de rautate fata de semeni, de crime duhovnicesti de oricate ori manifestam starea iadului de indiferenta, de judecata. De fiecare data cand il judecam pe aproapele (cu inima noastra), il ucidem duhovniceste in inima noastra, lipsindu-l de milostivirea lui Dumnezeu, singurul Judecator Intelept.
Sa nu credem ca plecam din aceasta viata cu o alta traire decat a noastra proprie. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca omul bogat este cel care se multumeste cu ceea ce are...restul se considera inca insuficienti...Trebuie sa invatam sa multumim pentru lumina care izvoraste din intuneric de fiecare data cand vrem sa o primim, sa o cerem. Caci pentru Dumnezeu este cu putinta ca din intuneric sa faca lumina, sa zideasca o comuniune de persoane, odihnindu-se reciproc in comuniunea starii Duhului. Dumnezeu a hotarat aceasta stare sa o "doneze" de pe Sfanta Cruce (asemenea celui ce doneaza sange - simbolul vietii inca din antichitate) celui creat, sa induhovniceasca omul.
Indiferent de statutul nostru, multumirea, trairea noastra interioara ne aduce bucuria si pacea in inima, si in necesitatea de a se hrani sanatos, sufletul incearca sa foloseasca orice lucrare a sufletului ca "instrument" intermediar: bani, pozitie sociala, cunoastere, simturile, lacrimi, violenta ... .
In momentul in care toate acestea nu rodesc duhovniceste sa pot trai iadul nadejdii ca o bucurie interioara, depasind cercul nemilos al patimii durere-placere, simt ca toate aceste lucruri si lucrari ale (sufletului) mele devin obositoare, imi consuma sufletul, ma simt imbatranit cu sufletul desi biologic pot fi inca tanar/a. Cati oare nu am trait asa ceva?? Jean Kovalevky surprinde ca omul dupa caderea din Rai se hraneste cu moarte, ia viata plantelor, animalelor pentru a se putea intretine. Din pacate omul consuma moartea pana ce si el insusi ajunge prada mortii. Inghite moartea si este inghitit de moarte. Regretatul teolog Panayotis Nellasdeja include acest om al zilelor noastre in omul biologic - care traieste pentru a muri. El nu-L mai are pe Dumnezeu in viata sa, in lucrarile sufletului sau, de care poate nici nu mai este constient ca exista, pe care unii le si neaga (sufletul, Dumnezeu).
Pr. Rafael Noica ne invata sa punem inaintea tuturor cuvintelor, reactiilor, lucrarilor noastre pe Dumnezeu...Doamne Tu..astfel incepem sa asezam nadejdea noastra a lucrarilor personale in dumnezeire, planurile noastre le inmanam lui Dumnezeu...incepem sa gustam odihnirea noastra in lucrarea odihnitoare a lui Dumnezeu, care ma bucura, imi da pace si multumire launtrica.
Ce minunat este Dumnezeu, Cel ce se odihneste intru Sfintii Sai!! marturiseste viata Bisericii. Traind Biblia observam ca odihna lui Dumnezeu este cea a Duhului peste noi asemenea inceputului Creatiei, pentru ca Dumnezeu binecuvanteaza si sfinteste toate lucrarile Sale in ziua a saptea. Odihna mea in Dumnezeu este binecuvantarea lui Dumnezeu, binecuvantare si sfintire a tuturor lucrarilor mele.
Biserica imi asigura aceasta odihnire a mea in nadejdea lui Dumnezeu, prin participarea mea la viata liturgica a Bisericii in urma carei Dumnezeu imi raspunde acestei participari, traite cu inima curata, cu participarea Sa in lucrarile (sufletului) mele.
Spuneam ca trebuie sa punem pe Dumnezeu inaintea tuturor lucrarilor noastre, ceea ce ne face persoane dialogale, care au o relatie dialogala personala cu Dumnezeu-Persoana. Ei bine, raspunsul lui Dumnezeu este unul cunoscut noua de 2000 de ani: "Bucurati-va" si "Pace voua!", Pacea si Bucuria Invierii, invitatia lui Dumnezeu de a-L primi cu aceste stari sa Se odihneasca in noi!
Un colind vesteste: "Larg deschideti poarta sufletelor voastre / N-am venit sa cer, ci-am venit sa dam!" Pr. Zaharia ne "colinda" astfel "Largiti si voi inimile voastre", astfel incat chemarea, ruga catre Dumnezeu, solicita primirea lui Dumnezeu, primire care binecuvanteaza si sfinteste odihna lui Dumnezeu in inima noastra - binecuvantata si sfintita prin Sfintele Taine, viata Bisericii.
Am spus ca toate lucrarile noastre sunt traite prin prisma inimii noastre - unii oameni se bucura altii se intristeaza de aceleasi lucrari ale sufletului intiparite, infaptuite in/spre trup. O inima in care se odihneste Dumnezeu nu cunoaste deznadejdea, o inima in care se odihneste Dumnezeu vede "toate bune foarte", caci nu mai lucram noi, ci Dumnezeu lucreaza toate in toti. Asa nu mai fac voia mea, ci voia lui Dumnezeu. Lucrarile mele sunt predate, rastignite cu voia mea, inviind ca raspuns al lui Dumnezeu, in odina, binecuvantarea si sfintirea, lucrarilor mele, ca ele sa rodeasca Pace si Bucurie in inima!
Aceasta este chemarea noastra...sa fim sfinti, ideal care nu mai este regasit in niciun raspuns la acea intrebare binecunoscuta:
- "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" (Fiti desavarsiti/sfinti, precum Tatal vostru este)
- raspunsul il invatam in toata trairea vietii noastre prin roadele trairii - implinire sau neimplinire in lucrarile noastre.
Stiu ca este lunga aceasta cugetare, totusi mai vreau sa adaug putine.
Se considera ca ziua a 8-a este una a vesniciei, de unde si 8 asezat orizontal este simbol pentru infinit, o zi a odinei depline in Dumnezeu. Suntem chemati la o astfel de odihna, in binecuvantare si sfintire a Creatiei, o Creatie noua deci, spre care, intorcandu-se Chipul lui Dumnezeu martusiseste: iata toate lucrarile sunt bune foarte (Iisus Hristos implineste si restaureaza toate de la decazute la "iata toate sunt acum noi").
Sa nu deznadajduim de lucrarile noastre, sa nu obosim de ele, ci sa il chemam (rugam - rugaciunea este chemare, invitatie la dialog cu Dumnezeu) pe Dumnezeu inaintea oricarei lucrari, ca El privind spre ele, sa daruiasca binecuvantare si sfintenie lucrarilor noastre, sa putem marturisi in bucuria trairii inimii noastre: "iata toate sunt bune foarte", Dumnezeu pe toate le face noi.
In Dumnezeu ma odihnesc de toate lucrarile duhului meu!
Banu Claudiu-Razvan // Anesti
04. 11. 2011 - 10:30
