Ma trezesc in fiecare dimineatza, imi clatesc chipul in apa, imi pun masca firii - pacatul, si ma uit in oglinda sufletului. Cate griji nu zaresc in launtrul sau, cate ganduri rasfirate, imprastiate pe genele inca nearanjate. Imi descretesc insa fruntea uitandu-ma in ochii din privire.
Golul inimii imi spune k nu-s doar ochii mei, ai sinelui - trupul, ci sunt poarta inimii, stindardul credintei.
Oftez, oftez adanc cu razele-mi spre pamant, doar pentru a capata puterea de a zambi. Puterea sta in taria vointei, in zelul lui Saul de care este temut pana si de Apostoli. Stiu insa ca sunt un fir de iarba. Ce putere pot sa am, (puterea nu este detinuta ci impartasita :}), daca vointa-mi se clatina si la cea mai mica adiere a umbrii celor ce cauta sa inghita prin rea-vointa inefabilul persoanei - asemanarea?
Ce putere poate sa aiba cel ce are vointa nestramutata, fie si rea-vointa, coaja putreda a fructului interzis din Eden? Fericit este cel ce primeste cearta, si nu oricare , ci de la prieten.
Si ce prieten poate fi mai mare decat Tatal, decat Fratele si fratii, ba chiar si fii, atunci cand ai sadit si fii in ogorul mantuirii.
Cei dintai frati sunt ingerii, care au primit aceasta putere de a ne fi frati, tocmai datorita buna-vointei Tatalui de a ne uni in comuniunea Duhului.
Cel mai mare frate este Fratele plin de iubire, care S-a jertfit pentru noi, care imi clateste chipul nu in fiecare dimineatza a soarelui, ci a sufletului, cand ochi-mi stralucesc de feciorie dihotomica.
Tatal este cel care ne iubeste prin fire, ca fii ai lui. Si oare nu si Tatal tot prin firea Fiului ne iubeste, caci firea noastra in El a fost mai inainte de a ne naste, in planul treimic, sfat de taina adus noua la cunostinta de fratii nostrii?
Ce putere pot avea daca insasi duhul celui ce ne-a fost ca tata, dupa firea pamantului, a pus nume celor ce-i primea in stapanire. Stapanirea arata puterea, putera asupra robilor.
Exista insa o Putere, pe langa puterile, care co-exista prin Vointa, caci se nasc doar cei noi, din vointa creator-iubitoare a Logosului, fratii nostrii.
Puterea aceasta este slava. Slava este rodul cules de plugul duhovnicesc, prin insasi indreptarea semintei inflorite spre Cel ce le-a sadit, spre Soare. Slava este din smerenie, si este primita prin jerta. Cu cat cresti mai mult in slava este putere.
Zestrea unei mirese este masurata in darul Tatalui, in educatia Duhului si Fecioria Fiului.
Cel ce este deci Dragoste, este si Putere, ca actualizare a vointei, ca rod al buna-vointei.
Urcam in slava prin jertfa vointei, imputernicindu-ne pe vointa Crucii, devenim jertfa-vointa. Dar jertfa crucificata, este hristificare, este Binele, devenim prin lucrarea noii vointe, a harului, caci asta e lucrarea firii plenare, devenim buna-vointa, Dragoste.
Dragostea nu cauta ale sale, dragostea este educatia Duhului, caci Dragostea "nu se poarta cu necuviinta", cei ce primesc pe Duhul sunt curatiti prin jertfa feciorelnica, "indelung rabda", fara interes ego-centric, caci "nu cauta ale sale".
Dragostea este Puterea vointei care a nascut-o, este Puterea Tatalui, a buna-vointei, caci "nu gandeste raul", este Puterea si buna-vointa fata de jertfa Fiului prin intrupare, a Adevarului, caci "se bucura de Adevar", Dragostea este Puterea Duhului din care ne-am re-nascut, nu ca existenta, ci in-noiti, este suprema Putere, caci este mai mare decat credinta si nadejdea.
Dragostea este puterea desavarsita nascuta din Iubire, spre a-i fi asemenea, dupa vointa, prin con-lucrare, nu mai sunt 2 vointe, este una conform cu lucrarea, vointa este re-nascuta din lucrare, se uneste in Duh cu Persoana-se personalizeaza, ce este acum in-noita de Hristos, "iata toate le fac noi", in con-lucrare, a harului si a creatiei, pamantul.
Toate cele existente sunt transfigurate, prin ascultare, in co-participare, prin presonalizare, capacitatea de a fi cu rost, plina de sens, de Lumina, a existentelor, dar cel mai desavarsit a celor ce participa insasi la aceasta lucrare de personalizare, prin raspunsul buna-vointei, Dragostea.
Dragostea buna-Vointei este asemanarea Iubirii.
... Cu buna-vointa imi sterg chipul proaspat imbaiat cu mandylonul credintei, si privesc fata catre fata Bunatatea-Vointei, spre ascultare jertfelnica.
dar in dar de ziua nasterii numelui spre existenta, care este semn al Puterii, si nu al stapanirii, ca semn de robire frateasca prin Hristos, si nu robire patimitoare a rea-vointei sau a vechiului nume supus lutului.
Astazi sunt nu altul, nou. Sunt fiu in-noit prin Har din Duh, caci bine-voiesc.
Suntem Dragoste.
Golul inimii imi spune k nu-s doar ochii mei, ai sinelui - trupul, ci sunt poarta inimii, stindardul credintei.
Oftez, oftez adanc cu razele-mi spre pamant, doar pentru a capata puterea de a zambi. Puterea sta in taria vointei, in zelul lui Saul de care este temut pana si de Apostoli. Stiu insa ca sunt un fir de iarba. Ce putere pot sa am, (puterea nu este detinuta ci impartasita :}), daca vointa-mi se clatina si la cea mai mica adiere a umbrii celor ce cauta sa inghita prin rea-vointa inefabilul persoanei - asemanarea?
Ce putere poate sa aiba cel ce are vointa nestramutata, fie si rea-vointa, coaja putreda a fructului interzis din Eden? Fericit este cel ce primeste cearta, si nu oricare , ci de la prieten.
Si ce prieten poate fi mai mare decat Tatal, decat Fratele si fratii, ba chiar si fii, atunci cand ai sadit si fii in ogorul mantuirii.
Cei dintai frati sunt ingerii, care au primit aceasta putere de a ne fi frati, tocmai datorita buna-vointei Tatalui de a ne uni in comuniunea Duhului.
Cel mai mare frate este Fratele plin de iubire, care S-a jertfit pentru noi, care imi clateste chipul nu in fiecare dimineatza a soarelui, ci a sufletului, cand ochi-mi stralucesc de feciorie dihotomica.
Tatal este cel care ne iubeste prin fire, ca fii ai lui. Si oare nu si Tatal tot prin firea Fiului ne iubeste, caci firea noastra in El a fost mai inainte de a ne naste, in planul treimic, sfat de taina adus noua la cunostinta de fratii nostrii?
Ce putere pot avea daca insasi duhul celui ce ne-a fost ca tata, dupa firea pamantului, a pus nume celor ce-i primea in stapanire. Stapanirea arata puterea, putera asupra robilor.
Exista insa o Putere, pe langa puterile, care co-exista prin Vointa, caci se nasc doar cei noi, din vointa creator-iubitoare a Logosului, fratii nostrii.
Puterea aceasta este slava. Slava este rodul cules de plugul duhovnicesc, prin insasi indreptarea semintei inflorite spre Cel ce le-a sadit, spre Soare. Slava este din smerenie, si este primita prin jerta. Cu cat cresti mai mult in slava este putere.
Zestrea unei mirese este masurata in darul Tatalui, in educatia Duhului si Fecioria Fiului.
Cel ce este deci Dragoste, este si Putere, ca actualizare a vointei, ca rod al buna-vointei.
Urcam in slava prin jertfa vointei, imputernicindu-ne pe vointa Crucii, devenim jertfa-vointa. Dar jertfa crucificata, este hristificare, este Binele, devenim prin lucrarea noii vointe, a harului, caci asta e lucrarea firii plenare, devenim buna-vointa, Dragoste.
Dragostea nu cauta ale sale, dragostea este educatia Duhului, caci Dragostea "nu se poarta cu necuviinta", cei ce primesc pe Duhul sunt curatiti prin jertfa feciorelnica, "indelung rabda", fara interes ego-centric, caci "nu cauta ale sale".
Dragostea este Puterea vointei care a nascut-o, este Puterea Tatalui, a buna-vointei, caci "nu gandeste raul", este Puterea si buna-vointa fata de jertfa Fiului prin intrupare, a Adevarului, caci "se bucura de Adevar", Dragostea este Puterea Duhului din care ne-am re-nascut, nu ca existenta, ci in-noiti, este suprema Putere, caci este mai mare decat credinta si nadejdea.
Dragostea este puterea desavarsita nascuta din Iubire, spre a-i fi asemenea, dupa vointa, prin con-lucrare, nu mai sunt 2 vointe, este una conform cu lucrarea, vointa este re-nascuta din lucrare, se uneste in Duh cu Persoana-se personalizeaza, ce este acum in-noita de Hristos, "iata toate le fac noi", in con-lucrare, a harului si a creatiei, pamantul.
Toate cele existente sunt transfigurate, prin ascultare, in co-participare, prin presonalizare, capacitatea de a fi cu rost, plina de sens, de Lumina, a existentelor, dar cel mai desavarsit a celor ce participa insasi la aceasta lucrare de personalizare, prin raspunsul buna-vointei, Dragostea.
Dragostea buna-Vointei este asemanarea Iubirii.
... Cu buna-vointa imi sterg chipul proaspat imbaiat cu mandylonul credintei, si privesc fata catre fata Bunatatea-Vointei, spre ascultare jertfelnica.
...
dar in dar de ziua nasterii numelui spre existenta, care este semn al Puterii, si nu al stapanirii, ca semn de robire frateasca prin Hristos, si nu robire patimitoare a rea-vointei sau a vechiului nume supus lutului.
Astazi sunt nu altul, nou. Sunt fiu in-noit prin Har din Duh, caci bine-voiesc.
Suntem Dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu