Partitura fecioriei inimilor noastre in iubirea sufletelor

Si zambetul tau... zambetul tau in Chipul meu, imi inmugureste Viata!

Clapele imi manuiesc tandru aria inimii nastrusnice.

Imi canta voios al privighetorilor tril suav de calmitate.

O, Bucurie! Ce Bucurie! Si ingerii se minuneaza de Chipul tau!

El imi este Viata, imi este viata in taina ta, armonia simtului de pace.

Genele-mi soptesc mangaierea degetelor tale prelinse mladios in partitura inimii, in cantecul ei de strigat de iubire, profunzime a fiintei noastre.

O, si cat ne-am dori sa alergam tinandu-ne de mana, impreunanadu-ne privirile in licarirea de lumina a ochilor, portile sufletelor noastre feciorelnice.

Si ...si sarutul meu sa te soarba din priviri, sa roseasca asemenea unui trandafir altoit, din nestiinta prunciei, in pronia binecuvantarii, sarutul meu sa iti ceara rusinos: dorinta!

Si dorinta lui, in puritate, sa fie crezul tau, iar tu, iertand pruncia lui, sa-i primesti daruirea inimii sale intr-un sarut mocnit, inflorit, plin de prospetimea seninatatii voastre.

Fraga buzelor tale sa ii racoreasca neputinta iubirii sale, dorinta lui de a-ti iubi sufletul mai mult decat orice.

Hrana inimii sale prin care ochii mari si fara de culoare se unesc in aceleasi daruri ale mintii, bucurii gingase ale lui Dumnezeu, sa rasara in zambetul inmii tale, icoana fecioriei, puritatea dorintei mele.

Pianul, langa pianina, mainile tale impreunate cu ale mele, sarutul nostru inclestat in lacrima de Bucurie, ne sunt noua partitura feciorelnica a Vietii!

Sa crezi in Iubire, sa nu te mahneasca distanta, sa crezi in darul tau de la Dumnezeu, in chemarea Sa, oricat de multe greutati lumesti ti-ar tresari acum bataia inimii pure sa ai zambetul tau in fata icoanei Maicii noastre, sa indraznesti sa simti in sufletul tau ca Dumnezeu iti rade, ca zambetul meu estedoar datorita tie, ca apropierea de Dumnezeu, ca paza ingerului, iti sunt rod al rugaciunii tale, al rugamintii tale, intr-o iubire a2 suflete, care, cu binecuvantare, cu prospetimea fecioriei trupurilor se vor cunoaste neincetat si nu se vor satura de bucuria din inimile lor.

Degetele-mi mangaie tastele finisand partitura fecioriei, o modeleaza neincetat soptindu-ti bucurie, soptindu-ti dorinta fecioriei, in purintate, cu Hristos in mijloc, scriindu-ne povestea de dragoste in partitura vietii, fecioria inimii!

Cu multa bucurie si pace in inima, tie iti impartasesc aceasta armonie de cuvinte in cantul partiturii daruite de tine, in suflet, suflete drag: atinge-ma!

...si...Da Doamne bine!

Te sarut pe frunte, sa crezi in Iubire draga mea si o pace te v acuprinde in toate madularele tale, vei simtilinistea din inima mea si ca totul va fi bine.

Esti Crinul meu de nea, care imi racoreste spinii Trandafirului meu altoit in binecuvantarea lui Dumnezeu, amandoi in purtarea Lui de grija, in poveastea noastra, in fata careia se vor minuna si ingerii si nu vor putea cuprinde taina Iubirii lui Dumnezeu fata de fecioria sufletelor noastre, in care oamenii au uitat sa mai creada, dar dupa care toti au suspinat!

Ce bucurie, sa simti partitura fecioriei cantata de inimile noastre in iubirea sufletelor, intr-un timp feeric, binecuvantat, spre vesnicie!

Lemnul Vietii!
Sunt ca un fir de brad, care, batand vantul puternic a fost dezradacinat. Si, purtat asa de viforul incercarilor, sunt izbit in pomii care stau bine infipti in pamantul carora luam chip. De cele mai multe ori nu reusesc decat sa ii lovesc cu mica mea tulpina si, in timp ce sunt desprins de ei de viscol, le las doar noroiul de pe radacina mea micutza.
Uneori, dar de putine ori, sunt izbit de vantul puternic in copaci primitori, rabdatori cu noroiul meu, si in timpul indelungat in care imi tin dos intemperiilor, radacinile mele firave se impamantenesc pe tulpina lor, langa radacina lor groasa, calita, viguroasa ... Uneori, un fir de bradut se loveste la randu-i de tine, si tu inca fraged, cu radacinile inca neprinse, ori il vei scapa in bataia vantului pe cel neajutorat gandindu-te la viitoarele tale fructe, nevoi, ori il vei proteja cu micile tale crengi, la adapostul tulpinii ce iti tine acoperamant, la radacina pomului care iti este adapost si care iti daruieste din seva lui tie. In timp, de cele mai multe ori, acel fir de brad se va desprinde, dezradacina, ca oarecand odata tu, si o parte din maduva, din seva ta, va pleca odata cu el, o parte din tine, cum aievea tu ai luat cu tine o parte din cei care te-au protejat de intemperiile vietii. Vine insa in viata cate un moment crucial cand, in urma unei furtuni, nu mai rezista nici macar radacina ta, deja inmugurita, incrustata pe tulpina unui pom sanatos, puternic si ii lasi pe cei mai micutzi sa se desprinda gandindu-te egoist la tine...si ajungi asa de singur, deci neputincios, de te desprinzi si tu de cei mai mari, te lasi dus de urgia vantoasei si te rostogolesti in noroiul din jurul tau, te lovesti de resturile moarte ale celor care au trecut pe langa tine, care s-au lovit in tine sau care i-ai lepadat, te murdaresti de murdaria lor, ba chiar de murdaria ta care odinioara s-a desprins de pe tine si a cazut pe ei, fara voia lor, si acum o resimtim ca o rana, ca pe a lor, ca pe vina lor.
Insa, la vreme de intristare rasare Soarele si tu esti incrustat la Tulpina unui nou Pom, inalt, puternic, care de aceasta data iti va fi ori de cate ori protectie impotriva oricarei furtuni. Iti vei repeta din nou inradacinarea, dar de aceasta data mult mai accelerat si resturile, cojile tale, vor cadea la prima adiere de vant pentru ca vei avea nadejdea in Pomul care te tine la tulpina sa. Ei bine, peste ani, vei aduna si tu multi pomi mai mici in jurul tau, care mai de care mai noroiosi, mai scunzi si mai ciunti, poate mai deformati de incercari decat tine, cu mult mai mult. Le vei suporta nevoile si viermii ce ii vor roade si pe ei, dar vor veni si pe tine, caci imparti si bucuria dar si necazul, uneori doar oferind protectie si primind lovituri in tulpina, simtind noi, mici si straine radacini infiripandu-se langa tine. Uneori vei fi reticent, dar de multe ori le vei lasa sa se hraneasca din seva ta, iti vei lasa chiar o ramura oblojita sa cada in bataia vantului, ca hrana necesara ei sa o opresti acum la radacina ta pentru puii de copac ce au nevoie mai multa seva pentru a nu-si pierde inradacinarea de aici, si nu numai cate o ramura. Si asa, in timp, vei observa ca langa tine sunt o sumedenie de pomi, care mai de care mai frumosi, mai rodnici, in care s-au altoit diverse si diverse tulpini care isi vor gasi loc in ranile facute de cioturile lor, loc de altoire. Iti vei pleca in timp crengile peste unii mai fragezi si iti vei lasa frunzele sa cada pentru a le acoperi radacinile de inundatii, ca ele murind sa le fie hrana radacinlor celor mici.
Intr-o Seara, pe la orele 6, vei deschide ochii si vei zari ca toti sunteti de fapt la adapostul unui Pom, ca El este in mijlocul vostru, si ca roadele voastre sunt bune foarte si nenumarate si nemaintalnite. Va veti intreba cine este si cu greu ve-ti putea sa va ridicati crengile pentru a putea privi ochii Sai. Indraznind insa, inainte de a vedea furtuna si cutremurul apropiindu-se, ridicati ochii si vedeti ca Pomul pe care toti ne-am incrustat tulpinile cioturoase, in ranile sale in care ne-am ALTOIT NOI TOTI, "NOI TOTI NE-AM VINDECAT", este acelasi Pom ca la sadirea noastra in Rai, e Pomul Vietii si vad astfel il acest Pom: Crucea Mantuirii. Pe ea se afla pironita o privire smerita, cu ochii insangerati, cu chipul plecat si trupul istovit de ranile noastre. Vom privi in stanga noastra si vazand primejdia ce vine, despicandu-se catapeteasma Tulpinii Pomului de care toti suntem hraniti si inradacinati, Il vom ruga pe Cel muribund sa ne primeasca si pe noi acolo unde se va duce fiind dezradacinat si slabit din vina noastra. Acea privire de pe Lemnul brazdat de loviturile noastre ne va privi cu blandete si desprinzandu-Si Tulpina din noroiul vietii pamantului ne va duce cu El in noua Gradina a linistii, Imparatia cerurilor, Noul Rai. Ne va impamanteni pe toti, noi, pomii, roadele Pomului, in gradina Sa pregatita de Stapanul tuturor pentru rodire vesnica. Iar noi, ridicandu-ne crengile inflorite, ne vom lumina cunoscand ca suntem in Gradina Raiului, plina de pomi, cu binecuvantate roade, inradacinati la radacina Pomului Vietii, astazi Crucea mantuirii, izbavitoare de toate necazurile si incercarile vietii noroioase ale pacatului!
Si vom aduce lauda: Bucura-te Sfanta Cruce, Lemnul Vietii!

Binecuvantarea Fiului este Chipul de Lumina al Tatalui!
Binecuvantarea lui Dumnezeu este Lacrima sangeranda din Coasta Sa, sunt lacrimile din privirea mea, din Chipul Tatalui Meu, asemenea mie.
Binecuvantarea Tatalui este Bucuria Fiului, prin Jertfa Sa!
Ingrijorarea Mamei este intristarea Fiului!
Dumnezeu ma binecuvanteaza neincetat cu Lacrima Sa. Invesnicit sunt pomenit in fiecare Lacrima ce imi oglindeste stralucind Chipu-mi de Lumina al Tatalui.
Primeste Fiul Meu darurile mele. Tatal meu, iti multumesc, Binecuvantarea Ta imi lumineaza Chipul. Fiule primeste si darurile Mele. Vei avea nevoie de ele. Tata tu stii binele meu, te ascult multumindu-ti!
Chipul ochilor luminosi, plini de caldura ai Bunicii sunt darul de veghe al Fiului Tatalui. Ei sunt icoana darurlui primit de Tatal ce acum imi daruieste cu inima din icoana sa, Mireasa, darurile cele mai de pret!
Cand Tatal isi pierde Mama, Lacrima Sa se oglindeste in Chipul de Lumina al Fiului si isi lumineaza Chipul din Puterea Fiului, ca rodire a darului Bunicii Sale, Binecuvantare a Chipului in Lumina. Pierderea Bunicii din privirea ochilor inlacrimati imi naste golul inimii ca salas al icoanei mele, darul de Lumina al Tatalui, asemanare ce imi va lumina Chipul in Mireasa Mea. Bucuria inimii celui drag se raspandeste pe Chipul meu in Lumina Icoanei. Tatal priveste suferinta Fiului alergand cu raza-i spre Luminarea Chipului Fiului, pentru ca Fiul este Lumina din Chipul Sau, Slava Chipului Sau negrait! Alearga la El si il ia in Mainile Sale, cu Mainile Sale il ridica inlacrimat la privirea Chipului Sau, in care se oglideste Darul Binecuvantarii: Nasterea prin Iubire! Chipul Tatalui naste Viata vazand ca Moartea Fiului ii sfasie inima, ii strapunge inima in coasta Fiului. Lacrima Tatalui se prelinge pe Chipul adormit al Fiului si ii sadeste Lumina Chipului Sau, Iubirea, in Trupul transfigurat al Fiului, Viata. Lacrima din Chipul Tatalui infloreste Lumina din inima Fiului prin darul Vietii, Binecuvantarea!
Binecuvantarea Tatalui este Viata Fiului in Lumina Chipului Sau!


Iubirea Tatalui: Nasterea Fiului!
Binecuvantarea Tatalui: Viata Fiului!


Darul Tatalui de ziua invierii Fiului: Nasterea prin Iubire in Viata, Chipul de Lumina al Tatalui prin Fiul in Duhul, Omul!
1 martie, 03:14 a.m.