Iubirea este Taina Persoanei!

Iubirea este Taina Persoanei - tocmai pentru ca Iubirea ne face sa fim persoane, si mai presus de toate sa fim asemenea Persoanei Iisus Hristos!

Taina iubirii depaseste iubirea sufleteasca singulara. Sufletul are capabilitatea veridica de a iubi mai multe persoane, pe cand trupeste nu putem decat sa iubim singular cand suntem egositi. Si iubirea trupeasca este buna, insa ea este binecuvantare atunci cand ajungem sa vedem in jumatatea noastra o taina, nu un obiect! Iubirea nu este egoista si autoritara astfel incat sa opreasca inchistat o singura persoana intemnitata in inima, ca intr-o celula, iar celelate sa fie oprite la intrare, impietrindu-ne inima. Dumnezeu nu ne da iubirea drept ustensila de a ne "poticni" egoist in.."iubirea vietii"...ceea ce este o gresita cugetare, si imi asum ce afirm, sa pot conchide basmul ca prima iubire a fost unica adevarata. Refuz sa injosesc chipul lui Dumnezeu sadit in om acceptand o asa confuzie. Majoritatea suntem intr-o epectaza, intr-un urcus, mai cu seama duhovnicesc, ce implica in chipul nostru dumnezeiesc, pe langa ratiune si vointa, sentimentul. El este de mai multe feluri, dar oricum ar fi este strict personal, fie ca ne apartine in sensul ca il pastram egoist pentru noi, laudandu-ne, fie ca il impartasim, caci aceasta este menirea noastra sa ne impartasim unul din altul, unul altuia, si mai presus de toate..."toata viata noastra lui Hristos sa o dam" cum ne invata Biserica.

Asadar, Iubirea este Persoana, de fapt este Dumnezeu, caci Dumnezeu este Iubire I Ioan 4, 8; De ce am intarit ca este Dumnezeu si nu m-am "oprit" la Persoana? Pentru ca Dumnezeu este comunitate, comuniune de Persoane, este Sfanta Treime.

Cunoscand definitia Iubirii drept: "Dumnezeu este iubire", invatam si sper sa si practicam (praxis - de aici vine si termenul de orthopraxia) iubirea: o relatie de persoane si intre persoane, rasfranta de multe ori si asupra naturii, a plantelor si animalelor, ba chiar asupra tot ce vine in contact cu persoana; iubirea este o calitate a persoanelor, si prin definitie implica pe Dumnezeu, amintind incredintarea: "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Mt. 18,20;!

Primele indemnuri si daruri ale invierii Domnului, au fost : "Bucurati-va!", "Pace voua!", prin urmare, cei ce Il cheama pe Iisus in mijlocul lor, va primi in aceasta comunitate tainica si darurile Sale, Bucuria si Pacea. Cunoastem astfel ca Iubirea este Bucurie si Pace, nu rice fel de bucurie personala sau pace dinaintea unei furtuni, ci BUcuria Insasi a lui Iisus, Bucuria Vietii vesnice impreuna cu noi, ridicati in sanul Sfintei Treimi, in comuniunea plenara. Pacea nu este una trecatoare, este o Pace duhovniceasca, o liniste a sufletului si o limpezime, o limpezire a simturilor si simtirilor care dau starea de pregustare a pacii Imparatiei lui Dumnezeu, o gingasie caracteristica indemnului: Fiti sfinti, fiti desavarsiti, ori bunaoara noi stim ca gingasia si pacea launtrica este caracteristica Sfintilor, si mai stim ca ei ne impartasesc noua aceasta Pace si noi o primim si ne hranim cu ea, Pacea Lumii, pentru care preotul se roaga lui Dumnezeu, ca mediator, sa o daruiasca noua, comunitatii aflate in comuniunea rugaciunii!

Insasi din simtirea noastra a unui singur Dumnezeu, insasi din raportarea si capacitatea noastra, de multe ori datorita noua limitata, de a ne raporta doar la o singura persoana, ne raportam in cele mai bune cazuri "doar" la DIALOG, dar nu la comuniune.

"Solutia", Calea unui dialog lipsit de egoism, lipsit de vicii, de patimi, de ganduri ascunse, este largirea dialogului, plamadirea si dospirea lui spre si intr-o comuniune, dar nu oricare, ci una in care nu ne vom raporta niciodata la noi - eu am facut, eu am zis, eu am dat, eu, eu , vesnicul eu cel mandru si sursa a egoismul, mama tuturor patimilor, a autosuficientei care a dus si ingerii la cadere...Nu! Sa nu fie! Arhanghelul Mihail a avertizat cetele ingeresti: "Sa luam aminte!" Noi sa urmam exemplul si sa facem ca raportarea, orientarea noastra in aceasta comunitate dorita, comuniune, trebuie sa fie la Dumnezeu, initial Persoana, Unica Persoana Hristos Cel Unul-nascut, si in timp liturgic, la Persoane, la cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi. Atunci nu vom fi dezamagiti niciodata de noi sau de alte persoane...pentru ca nu suntem noi "buricul pamantului"!! O daa!! nu suntem noi. Desi suntem o imagine clara, o icoana vie a tainei dumnezeiesti, chip al Sau, al lucrarii Sale sfinte, intelegerea Iubirii drept o comunitate egoista cu "eu" in centru este asemenea unei caderi luciferice...si "platim" din plin asta si o simtim pe pielea noastra cum se spune!

Prin urmare nu pot decat pricepe, atat cat pot, ca Iubirea e o taina in sensul de ceva tainic, frumos, la care ai acces venind pregatit, venind pregatit de ceva, si mai presus de orice, de Cineva, Tainic, de a primi, de a te impartasi cu acesta taina si mai mult, de a impartasi la randul tau Taina lui Hristos, dar si taina ta de chip dumnezeiesc, aproapelui, semenului! De ce "tainic" si "Taina"? Pentru ca este abisal pentrut noi, pentru ca este mai mare, Puternic, mai impunator prin insasi bunatatea Sa, insasi comparatia "mai" este insuficienta, pentru nici nu ne putem compara, si neajungand niciodata sa cuprindem poseseiv persoana Sa, cum suntem egoist incercati sa o facem, pe Dumnezeu il percepem tainic de necunoscut, pentru ca nu Il putem cuprinde cu mintea, desi ne hranim neincetat si fara oprire din aceasta Persoana, Hristos, iar neputinta noastra de a o cuprinde mental, sentimental, sau cu orice altceva, nu reduce aceasta persoana a Iubirii la necunoscut, la nedefinit ci o asimileaza unei Taine, unei Taine din care ne adapam neincetat si fara sa insetam, caci "oricine va bea din aceasta apa (tainica) nu va inseta in veac", pentru ca este tocmai Hristos, "Apa cea vie"!

Iubirea este deci personala si tainica, pentru ca este prin definitie raportata la Persoana lui Dumnezeu, Ii este proprie, fiintiala, Persoana ce este o taina binecuvantata, pe care o cunoastem tainic, mereu bucurosi de bogatiile primite din aceasta aprofundare a ei, tainica...mereu tainica, o cunoastere cuminte, calda, plapanda, cucernica, gingasa, cu pace si bucurie duhovniceasca.

Fiind si noi persoane si adancind in iubirea Persoanei Hristos, Om-Dumnezeu, treptat, impartasindu-ne cu aceasta Persoana, ne induhovnicim, devenind si noi taine. Din oameni supusi pacatului ajungem prin Persoana-Hristos taine, taine hristice, nu surse de egoism sau de satisfacere a poftelor, ci insasi noi dupa chipul Mantuitorului devenim taine de adancire si aprofundare a iubirii, a unei iubiri dialogale, multiplicata nu identic si nici individual, izolat fiecare in eu-l sau, ci in comuniune de persoane, Biserica, purtand in noi tainic, adanc, ireductibil, pecetea fiecarei persoane cu care am intrat in dialog personal, sincer, curat! Devenim, nu robotic sau magic, ci progresam in urcus duhovnicesc drept taina de iubire pentru semeni, taine din care aproapele se adapa, ia aminte la exemplul nostru, la caderile si ridicarile fiecarei persoane, si cel mai mult se minuneaza de taina, de tainicul fiecarei persoane in parte, de minunea existentei noastre, vazand pe acea persoana intotdeauna mai presus decat sine, mai presus decat "eu", infaptuind porunca: "Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor". (Mc. 9,35;) Raportarea din trecut egoista devine acum o raportare a slujirii, a impartasirii mele celuilalt. Persoanele sunt taine si le respect, intru in dialog, raman in comuniune cu ele, pentru ca sunt taine fiind asemenea "Tainei Tale, careia partas ma fac" (Rugaciunea dinaintea Sfintei Impartasanii).

Iata ca prin Hristos-Persoana, orice persoana nu ne mai poate fi prilej de dezanadezde sau ispita, fara a mai dori sa fugim sau le inlaturam, sa cadem din comuniune, ci punandu-le in atentia noastra! Cum? Slujindu-le, aducandu-L, primindu-L in centru pe Hristos-Dumnezeu, caruia "toata viata noastra sa o dam"!

Prin Hristos primim Iubirea tainica, Adevarul, care ne elibereaza de pacat, de egoism, de nevoia de a fi "eu-l" propriu in centru, Iisus care ne da capabilitatea de a ne deserta de egoism si a ne smeri practic si nu verbal, nu teoretic, ci concret, ajutandu-ne semenii, si in primul rand respectandu-i si pretuindu-i ca taine hristice, chip al lui Dumnezeu!

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Unported License.

Impartasirea Bucuriei suntem noi primind Lumina Cuvantului!

privesc in apa lacrimi...
Bucuria iubirii celui drag ...este iubire...da, bucuria este iubire...ea prinde aripi intre oftat, intre neputint si durere...bucuria se inalta pe chipul plin de veselie al celui drag...bucuria este rodul iubirii aproapelui....bucuria este ingerul meu pazitor....iar bucuria mea este iubirea ei....nu ii cunosc trupul...nici glasul...dar stiu ca undeva exista o ea...care imi va aduce bucuria inapoi....acum bucuria mea este la ea....ea este bucuria mea...va veni insa si vremea randuita de sus cand bucuria mea imi va fi daruita ca rod al iubirii...
uneori credem ca dam viata cuvintelor, de putine ori ne imaginam macar faptul greu decrezut...ca cel putin unele cuvinte...trezesc viata in noi...cuvintele sunt lumina, ele ne lumineaza viata si o bucura primindu-le cu iubire...cuvantul celui drag, daruit cu iubire si primit cu iubire imi improspateaza viata, imi impartaseste bucuria si inima tresalta de fericire cand cuvintele ceui iubit imi sunt mie lumina in iubire, ele ma calauzesc si imi reamintesc de persoanele iubite....fiecare cuvant isi are lumina sa si acesta lumina ne este facuta cunoscuta prin aproapele...cuvintele sunt darul de pret al iubirii...ele pot fi rostite, scrise, atinse....pentru cei care simturile trupului ...auzul, vocea sunt coplesite de atingerea cuvintelor...cuvintele sunt lumina primindu-le cu bucuria iubirii celui drag...viata este Lumina si este Cuvantul o lumineaza cu Bucuria Iubirii aproapelui...Candva am urat aproapelui "O Viata plina de Lumina!"...acum de abia inteleg ca bucuria mea nu a constat in ceea ce neaparat daruiesc ci, in lumina celor daruite, bucuria noastra este ce impartasia de Imparatia Cuvintelor pline de Lumina, ele izvorasc din Cuvantul si ne hranesc sufletul cu iubire.
Impartasirea, marturisirea iubirii se face in Cuvantul, cum El a facut-o in fiecare cuvant plind de lumina insamantat, daruti si impartasit noua cu iubire...noi nu facem decat sa devenim Cuvinte pline de Lumina, Cuvinte ce ne impartasim unul altuia...Bucuria!
Cuvantul este Ingerul Bucuriei, impartasit cu iubire celui drag aduce cu sine si Bucuria, ingerul pazitor al inimilor noastre!
Cand inima fiecaruia are Bucuria impartasirea ei este comuniunea. Cand sunt plin de bucurie impreun cu persoana draga sunt in comuniune cu ea...ea este impreuna cu mine si eu sunt impreuna cu ea....toate prin ...Iubire!
Toate prin Cuvantul Iubire se impartasesc noua, tuturor, in comuniune ca Bucurie!
Cuvantul se naste din Tatal...este modul prin care fiinteaza Cuvantul, nasterea este principiul Cuvantului...El naste in noi Bucuria ca dar al Invierii, ca dar al impartasirii noua tuturor in Iubire!

toti suntem orbi...prin Cuvant primim Lumina...nu Il vedem ci primim Lumina in noi cu Bucurie caci Cuvantul este Iubire!..Bucuria poate fi doar impartasita....si numai prin Iubire o primim si daruim!

Iubirea este Bucurie!

Sa impartasim tuturor Bucurie, caci suntem ceea ce impartasim!

Impartasirea Bucuriei suntem noi primind Lumina Cuvantului!

Partitura fecioriei inimilor noastre in iubirea sufletelor

Si zambetul tau... zambetul tau in Chipul meu, imi inmugureste Viata!

Clapele imi manuiesc tandru aria inimii nastrusnice.

Imi canta voios al privighetorilor tril suav de calmitate.

O, Bucurie! Ce Bucurie! Si ingerii se minuneaza de Chipul tau!

El imi este Viata, imi este viata in taina ta, armonia simtului de pace.

Genele-mi soptesc mangaierea degetelor tale prelinse mladios in partitura inimii, in cantecul ei de strigat de iubire, profunzime a fiintei noastre.

O, si cat ne-am dori sa alergam tinandu-ne de mana, impreunanadu-ne privirile in licarirea de lumina a ochilor, portile sufletelor noastre feciorelnice.

Si ...si sarutul meu sa te soarba din priviri, sa roseasca asemenea unui trandafir altoit, din nestiinta prunciei, in pronia binecuvantarii, sarutul meu sa iti ceara rusinos: dorinta!

Si dorinta lui, in puritate, sa fie crezul tau, iar tu, iertand pruncia lui, sa-i primesti daruirea inimii sale intr-un sarut mocnit, inflorit, plin de prospetimea seninatatii voastre.

Fraga buzelor tale sa ii racoreasca neputinta iubirii sale, dorinta lui de a-ti iubi sufletul mai mult decat orice.

Hrana inimii sale prin care ochii mari si fara de culoare se unesc in aceleasi daruri ale mintii, bucurii gingase ale lui Dumnezeu, sa rasara in zambetul inmii tale, icoana fecioriei, puritatea dorintei mele.

Pianul, langa pianina, mainile tale impreunate cu ale mele, sarutul nostru inclestat in lacrima de Bucurie, ne sunt noua partitura feciorelnica a Vietii!

Sa crezi in Iubire, sa nu te mahneasca distanta, sa crezi in darul tau de la Dumnezeu, in chemarea Sa, oricat de multe greutati lumesti ti-ar tresari acum bataia inimii pure sa ai zambetul tau in fata icoanei Maicii noastre, sa indraznesti sa simti in sufletul tau ca Dumnezeu iti rade, ca zambetul meu estedoar datorita tie, ca apropierea de Dumnezeu, ca paza ingerului, iti sunt rod al rugaciunii tale, al rugamintii tale, intr-o iubire a2 suflete, care, cu binecuvantare, cu prospetimea fecioriei trupurilor se vor cunoaste neincetat si nu se vor satura de bucuria din inimile lor.

Degetele-mi mangaie tastele finisand partitura fecioriei, o modeleaza neincetat soptindu-ti bucurie, soptindu-ti dorinta fecioriei, in purintate, cu Hristos in mijloc, scriindu-ne povestea de dragoste in partitura vietii, fecioria inimii!

Cu multa bucurie si pace in inima, tie iti impartasesc aceasta armonie de cuvinte in cantul partiturii daruite de tine, in suflet, suflete drag: atinge-ma!

...si...Da Doamne bine!

Te sarut pe frunte, sa crezi in Iubire draga mea si o pace te v acuprinde in toate madularele tale, vei simtilinistea din inima mea si ca totul va fi bine.

Esti Crinul meu de nea, care imi racoreste spinii Trandafirului meu altoit in binecuvantarea lui Dumnezeu, amandoi in purtarea Lui de grija, in poveastea noastra, in fata careia se vor minuna si ingerii si nu vor putea cuprinde taina Iubirii lui Dumnezeu fata de fecioria sufletelor noastre, in care oamenii au uitat sa mai creada, dar dupa care toti au suspinat!

Ce bucurie, sa simti partitura fecioriei cantata de inimile noastre in iubirea sufletelor, intr-un timp feeric, binecuvantat, spre vesnicie!

Lemnul Vietii!
Sunt ca un fir de brad, care, batand vantul puternic a fost dezradacinat. Si, purtat asa de viforul incercarilor, sunt izbit in pomii care stau bine infipti in pamantul carora luam chip. De cele mai multe ori nu reusesc decat sa ii lovesc cu mica mea tulpina si, in timp ce sunt desprins de ei de viscol, le las doar noroiul de pe radacina mea micutza.
Uneori, dar de putine ori, sunt izbit de vantul puternic in copaci primitori, rabdatori cu noroiul meu, si in timpul indelungat in care imi tin dos intemperiilor, radacinile mele firave se impamantenesc pe tulpina lor, langa radacina lor groasa, calita, viguroasa ... Uneori, un fir de bradut se loveste la randu-i de tine, si tu inca fraged, cu radacinile inca neprinse, ori il vei scapa in bataia vantului pe cel neajutorat gandindu-te la viitoarele tale fructe, nevoi, ori il vei proteja cu micile tale crengi, la adapostul tulpinii ce iti tine acoperamant, la radacina pomului care iti este adapost si care iti daruieste din seva lui tie. In timp, de cele mai multe ori, acel fir de brad se va desprinde, dezradacina, ca oarecand odata tu, si o parte din maduva, din seva ta, va pleca odata cu el, o parte din tine, cum aievea tu ai luat cu tine o parte din cei care te-au protejat de intemperiile vietii. Vine insa in viata cate un moment crucial cand, in urma unei furtuni, nu mai rezista nici macar radacina ta, deja inmugurita, incrustata pe tulpina unui pom sanatos, puternic si ii lasi pe cei mai micutzi sa se desprinda gandindu-te egoist la tine...si ajungi asa de singur, deci neputincios, de te desprinzi si tu de cei mai mari, te lasi dus de urgia vantoasei si te rostogolesti in noroiul din jurul tau, te lovesti de resturile moarte ale celor care au trecut pe langa tine, care s-au lovit in tine sau care i-ai lepadat, te murdaresti de murdaria lor, ba chiar de murdaria ta care odinioara s-a desprins de pe tine si a cazut pe ei, fara voia lor, si acum o resimtim ca o rana, ca pe a lor, ca pe vina lor.
Insa, la vreme de intristare rasare Soarele si tu esti incrustat la Tulpina unui nou Pom, inalt, puternic, care de aceasta data iti va fi ori de cate ori protectie impotriva oricarei furtuni. Iti vei repeta din nou inradacinarea, dar de aceasta data mult mai accelerat si resturile, cojile tale, vor cadea la prima adiere de vant pentru ca vei avea nadejdea in Pomul care te tine la tulpina sa. Ei bine, peste ani, vei aduna si tu multi pomi mai mici in jurul tau, care mai de care mai noroiosi, mai scunzi si mai ciunti, poate mai deformati de incercari decat tine, cu mult mai mult. Le vei suporta nevoile si viermii ce ii vor roade si pe ei, dar vor veni si pe tine, caci imparti si bucuria dar si necazul, uneori doar oferind protectie si primind lovituri in tulpina, simtind noi, mici si straine radacini infiripandu-se langa tine. Uneori vei fi reticent, dar de multe ori le vei lasa sa se hraneasca din seva ta, iti vei lasa chiar o ramura oblojita sa cada in bataia vantului, ca hrana necesara ei sa o opresti acum la radacina ta pentru puii de copac ce au nevoie mai multa seva pentru a nu-si pierde inradacinarea de aici, si nu numai cate o ramura. Si asa, in timp, vei observa ca langa tine sunt o sumedenie de pomi, care mai de care mai frumosi, mai rodnici, in care s-au altoit diverse si diverse tulpini care isi vor gasi loc in ranile facute de cioturile lor, loc de altoire. Iti vei pleca in timp crengile peste unii mai fragezi si iti vei lasa frunzele sa cada pentru a le acoperi radacinile de inundatii, ca ele murind sa le fie hrana radacinlor celor mici.
Intr-o Seara, pe la orele 6, vei deschide ochii si vei zari ca toti sunteti de fapt la adapostul unui Pom, ca El este in mijlocul vostru, si ca roadele voastre sunt bune foarte si nenumarate si nemaintalnite. Va veti intreba cine este si cu greu ve-ti putea sa va ridicati crengile pentru a putea privi ochii Sai. Indraznind insa, inainte de a vedea furtuna si cutremurul apropiindu-se, ridicati ochii si vedeti ca Pomul pe care toti ne-am incrustat tulpinile cioturoase, in ranile sale in care ne-am ALTOIT NOI TOTI, "NOI TOTI NE-AM VINDECAT", este acelasi Pom ca la sadirea noastra in Rai, e Pomul Vietii si vad astfel il acest Pom: Crucea Mantuirii. Pe ea se afla pironita o privire smerita, cu ochii insangerati, cu chipul plecat si trupul istovit de ranile noastre. Vom privi in stanga noastra si vazand primejdia ce vine, despicandu-se catapeteasma Tulpinii Pomului de care toti suntem hraniti si inradacinati, Il vom ruga pe Cel muribund sa ne primeasca si pe noi acolo unde se va duce fiind dezradacinat si slabit din vina noastra. Acea privire de pe Lemnul brazdat de loviturile noastre ne va privi cu blandete si desprinzandu-Si Tulpina din noroiul vietii pamantului ne va duce cu El in noua Gradina a linistii, Imparatia cerurilor, Noul Rai. Ne va impamanteni pe toti, noi, pomii, roadele Pomului, in gradina Sa pregatita de Stapanul tuturor pentru rodire vesnica. Iar noi, ridicandu-ne crengile inflorite, ne vom lumina cunoscand ca suntem in Gradina Raiului, plina de pomi, cu binecuvantate roade, inradacinati la radacina Pomului Vietii, astazi Crucea mantuirii, izbavitoare de toate necazurile si incercarile vietii noroioase ale pacatului!
Si vom aduce lauda: Bucura-te Sfanta Cruce, Lemnul Vietii!

Binecuvantarea Fiului este Chipul de Lumina al Tatalui!
Binecuvantarea lui Dumnezeu este Lacrima sangeranda din Coasta Sa, sunt lacrimile din privirea mea, din Chipul Tatalui Meu, asemenea mie.
Binecuvantarea Tatalui este Bucuria Fiului, prin Jertfa Sa!
Ingrijorarea Mamei este intristarea Fiului!
Dumnezeu ma binecuvanteaza neincetat cu Lacrima Sa. Invesnicit sunt pomenit in fiecare Lacrima ce imi oglindeste stralucind Chipu-mi de Lumina al Tatalui.
Primeste Fiul Meu darurile mele. Tatal meu, iti multumesc, Binecuvantarea Ta imi lumineaza Chipul. Fiule primeste si darurile Mele. Vei avea nevoie de ele. Tata tu stii binele meu, te ascult multumindu-ti!
Chipul ochilor luminosi, plini de caldura ai Bunicii sunt darul de veghe al Fiului Tatalui. Ei sunt icoana darurlui primit de Tatal ce acum imi daruieste cu inima din icoana sa, Mireasa, darurile cele mai de pret!
Cand Tatal isi pierde Mama, Lacrima Sa se oglindeste in Chipul de Lumina al Fiului si isi lumineaza Chipul din Puterea Fiului, ca rodire a darului Bunicii Sale, Binecuvantare a Chipului in Lumina. Pierderea Bunicii din privirea ochilor inlacrimati imi naste golul inimii ca salas al icoanei mele, darul de Lumina al Tatalui, asemanare ce imi va lumina Chipul in Mireasa Mea. Bucuria inimii celui drag se raspandeste pe Chipul meu in Lumina Icoanei. Tatal priveste suferinta Fiului alergand cu raza-i spre Luminarea Chipului Fiului, pentru ca Fiul este Lumina din Chipul Sau, Slava Chipului Sau negrait! Alearga la El si il ia in Mainile Sale, cu Mainile Sale il ridica inlacrimat la privirea Chipului Sau, in care se oglideste Darul Binecuvantarii: Nasterea prin Iubire! Chipul Tatalui naste Viata vazand ca Moartea Fiului ii sfasie inima, ii strapunge inima in coasta Fiului. Lacrima Tatalui se prelinge pe Chipul adormit al Fiului si ii sadeste Lumina Chipului Sau, Iubirea, in Trupul transfigurat al Fiului, Viata. Lacrima din Chipul Tatalui infloreste Lumina din inima Fiului prin darul Vietii, Binecuvantarea!
Binecuvantarea Tatalui este Viata Fiului in Lumina Chipului Sau!


Iubirea Tatalui: Nasterea Fiului!
Binecuvantarea Tatalui: Viata Fiului!


Darul Tatalui de ziua invierii Fiului: Nasterea prin Iubire in Viata, Chipul de Lumina al Tatalui prin Fiul in Duhul, Omul!
1 martie, 03:14 a.m.

Binecuvantarea Mainilor prin Jertfa este infierea Tatalui: Fericirea

Sa se indrepteze Rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta! Ridicarea Mainilor mele jertfa de Seara!
28.02 19:01
Bucuria si Pacea din inima nu o poate jefui niciun fur. Acestea sunt darurile pregustarii Fericirii vesnice!
Sa avem duhul umilit in momentul implinirii poruncii aproapelui, primita nu ca ordin caci nu mai suntem slugi ci prieteni ai Fratelui nostru drag, facand voia Sa, ci Sfatul mai inainte de veci ne este noua cunoscut acum ca Sfat de taina al iubirii aproapelui, Porunca devine impreuna-vointa, buna-vointa in comun-uniune, iar Aproapele Frate. Ei bine, atunci inima izvoraste Bucuria si Pacea ce iti aduc un zambet tie in chipul aproapelui, zambetul din chipul celui drag se salasluieste in inima ta si naste bucuria, extazul inimii nascandu-se trupului prin lacrimi in Ziua Invierii, in Lumina, toate fiind transfigurate!
Cand din chipul nostru fata de cel drag impartasim si celor cunoscuti relatandu-le, voia aproapelui ca voie impropriata a noastra, impartasindu-le cu sinceritate si smerenie actul nostru fata de aproapele, atunci acea bucurie, acea energie a darului Harului este daruita celui ce ii marturisesti Bucuria faptei tale. Bucuria nu este divizata cand o impartasesti aproapelui ci se inmulteste.Aceasta este darul, lucrarea Harului! Acea bucurie este o parte din inima ta daruita prin marturisirea bunei-cuviinte celui apropiat spre luare aminte si mai cu seama pentru a impartasi fiintelor apropiate bucuria ta! Inima ce are Bucuria in ea impartaseste aceasta traire cu Hristos si Hristos isi impartaseste Bucuria si Pacea Sa ca dar al Invierii inimii tale, ca scump odor spre pastrare a candelei mereu aprinse, asteptand cu duh umilit , inima infranta si smerita fericirea vesnica. Caci aceasta este Puterea cu care crestinul biruieste, primirea si daruirea sa, jertfirea de sine, esti puternic nu fiindca stapanesti, caci nu esti ascultat ci esti temut, ci fiindca esti si tu la randu-ti iubit, primesti si daruiesti din Trupul nostru, Iisus Hristos! Indrazniti a primi pe Hristos in inimi pentru a birui, pentru a fi Puternic, Tare, a fi dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, primind si daruind, caci Hristos din inima mea iarta daruieste si primeste, El se daruieste ca jertfa Tatalui sfintindu-ne cu Duhul Sfant, curatindu-ne si transfigurandu-ne in Trupul Sau cel Inviat purtand semnele patimii Sale, Iubirea aproapelui!
Nu pot pastra numai pentru mine Bucuria din inima, fapta asupra celui drag o impartasesc repetand-o fata de o noua si o noua Persoana, poate necunoscuta, ca rod al bucuriei launtrice anterioare, caci Hristos lucreaza si acum tainic modelandu-ne inima cu Duhul Sau. Bucuria faptei si gandului meu de lumina il inmultesc prin pomenirea Sa, si nu a voii mele egoiste, intr-o noua fapta imprimata de lumina acelei bucurii anterioare, ce continua in prezent, invesnicindu-se. Pomenirea mea se uneste in pomenirea numelui Celui ce a faptuit toate pentru toti, inca pana la moarte pe Cruce punandu-si Viata. A zidit Viata in locul mortii, a gonit moartea, o lasa fara bold, vrajmasul se rusineaza si fuge! Inima celui drag primeste lumina faptei mele drept chip al jertfei Mantuitorului din bucuria daruita de zambetul, de lumina chipului celui ajutat, chip al lui Hristos, fie prin fapta, fie prin cuvinte, prin rugaciunea tainica pentru aproapele, rostuirea cuvintelor in Lumina. "Cu timp" ajung la crestetul Cuvioasei Parascheva si vazand suferinta aproapelui, curgandu-i lacrimile, vazandu-i suferinta si neputinta, "fara timp" uit de voia si nevoia mea, uit de mine, ma las pe mine si nu imi mai fac griji, ci tot ceea ce ma linisteste si imi aduce Pacea in inima este pomenirea celui apropiat si aflat in suferinta in pomenirea numele Domnului, pomenirea numelui Sau in Inima, caci pomenirea numelui Fiului, Hristos Iisus este Binecuvantarea Tatalui, Cel ce stie Binele nostru si de ce avem nevoie. Uit asadar de mine, nici nu mai stiu ca aveam o nevoie, ca venisem cu o rugaminte, caci....cum iti permiti suflete sa vezi pe aproapele in nevoie si sa te lenevesti lasandu-l sa se stinga in vapaia neputintei neiubirii de aproapele??? Cum iti permiti suflete sa cazi in nesimtirea neiubirii aproapelui??? Cum de te gandesti la tine cand aproapele are nevoie de iubirea ta si a mea si a lui si a noastra, a tuturor, cum de nu lacrimezi, cum de nu ti se sfasie voia asemenea dverei din Templu in rastimpul patimei Mantuitorului, cum de te mai gandesti inca la grijile lumesti, cum ?? Ia Chipul de rob al Iubirii si urmeaza Calea Vietii, jertfeste voia ta pentru aproapele! ...nu mila voiesc ci jertfa, duhul umilit,inima ta infranta si smerita, voia ta jertfita cerand, invocand si indraznind voia Tatalui! Pacatele indraznesc a le face prin voia mea, dar voia ta Doamne nu o am ca indraznire pentru a birui lumea pacatului, firea mea pacatoasa !?
...Si atunci linistea te cuprinde, madularele trupului se linistesc, asa incordarea lor ce denota "grija cea lumeasca este lepadata", simturile se linistesc, trupul se apleaca in rugaciune, isi schimba firea intr-o lumanare arzanda, intr-o faclie ce isi are ca voie, buna-vointa, binecuvantarea lui Dumnezeu in binecuvantarea Sfintilor, Chip al Duhului Sfant, prin lacrimile tale curgand pe moastele binecuvantate ale Sfintilor, lasandu-ti voia ta in grija Tatalui, a Sfintilor mijlocitori a Fiului si a Duhului ce se transfigureaza in Maini ridicate catre Tatal in Rugaciune! Si atunci mintea isi pomeneste aproapele in rugaciune, rugaciunea "mea" se transfigureaza in rugaciunea "aproapelui". Persoana, Aproapele este acum,intr-un prezent continuu, Rugaciune, Timp invesnicit, Persoana este Rugaciune ca raspuns al Iubirii lui Dumneeu! Eu se impartaseste lui Tu in Noi, in comun-uniune inter-personala prin Binecuvantarea Duhului, a Fiului si a Tatalui! Firea mi se schimba in voia "Celui ce este", fiintand vesnic, ca Viata, caci sunt templu al Duhului Sfant si Hristos este Cel ce locuieste in mine! Nu mai sunt "eu=egoismul", ci sunt sfintit si primit de Tatal ca madular al Trupului lui Hristos, Biseica, un madular care nu poate subzista fara celelate madulare, care si ele trebuiesc sa fie in pace si armonie unul cu altul. Si toate aceastea in comuniunea Sfintilor, in Duhul, cu luare aminte a Sfintelor Sfintilor, starea aceasta transfigurata de fii ai lui Dumnezeu dupa har prin impartasirea de Harul dumnezeirii! Si atunci Pacea "mea" devine Pacea lui Hristos, nu mai sunt "eu", ci Hristos este Cel care locuieste , care voieste si care lucreaza in mine. Duhul este "Cel ce" ma modeleaza, El ma cerceteaza si se poarta pe deasupra mea ca o Apa a Izvorului celui Viu, Dumnezeu, Apa cea Vie,de care sunt insetat. Creatia este remodelata, este sfintita prin tine omule de catre Dumnezeu. Acestea doua Maini, Fiul si Duhul, imi ridica inaintea Ta, Dumnezeu-Tatal Rugaciunea care nu mai este "a mea". Iti predai voia ta, dai vointa si iei Puterea, Puterea este impartasirea din, in si pentru Aproapele, este impartasirea din Har si daruirea bunatatilor primite prin Rugaciunea Aproapelui. Preotul ridica darurile primite de la credinciosi inaintea Ta, indrepteaza Rugaciunea credinciosilor, a Mea ca madular al Trupului lui Hristos si templu al Duhului in Biserica spre sfintire, pentru ca darurile jerfei-vointei, bunei-vointe sa fie cercetate de Duhul, sa fie sfintite si primite sfintite, sa fie apoi daruite aproapelui prin Rugaciunea catre Tatal Nostru, prin iertarea aproapelui si daruirea vointei noastre, jertfirea eu-ului primind vointa lui Hristos, lasand voia noastra si facand voia lui Dumnezeu!
Sa se indrepteze Rugaciunea Mea ca tamaia inaintea Ta! Ridicarea Mainilor mele jertfa de Seara! Prin Rugaciune, invocarea Duhului, rugaciunea mea se indrepteaza inaintea Tatalui! Cum? Prin ridicarea noastra ca jertfire a egoismului, din starea pacatoasa, a voii noastre prin Mainile Tatalui cu care a zidit Creatia, Fiul si Duhul Sfant, prin Ei suntem ridicati in stare de jertfa curata, bineprimita la Tatal, Il cunoastem pe Tatal, caci : "aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis". (Ioan 17,3;). Sfantul Chiril al Alexandriei ne povatuieste luminandu-ne: la Tatal avem intrare in stare de jertfa bineplacuta si binemirositoare, ca tamaia, prin Fiul. (P.S.B., vol. 38, cartea a XVI-a). Suntem infiati ca fii ai lui Dumnezeu de Tatal prin Fiul in Duhul. Duhul este cel ce modeleaza, el modeleaza tainic inimile noastre aducandu-le prin jertfa vointei prin Calea, Jertfa Fiului, ca jertfe bineplacute inaintea Tatalui. Sa iertam tuturor toate, ziua Invierii din pacatul egoismului sa o primim ca Taina a Invierii Domnului, jertfa din Seara cea neinserata, a Cinei celei de Taina careia partas ma fa Doamne, caci Taina Ta este in inima mea si vrajmasul ce va incerca inima mea nu o va afla, caci nu mai fac voia mea, ci Tu Doamne si Duhule Sfinte ne ridicati la Tatal nostru, prin ridicarea Mainilor, carora m-am facut partas, fiind si ale mele prin impartasire, nu prin fiinta, facandu-ma mostenitor al Imparatiei Tale ce pomeneste numele tau prin Rugaciunea mea din Lacrima izvorata din Coasta Ta! Fiu al Imparatiei Vesnice ma fa Dumnezeule prin Binecuvantarea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant!

Un mic nimeni, Anesti, din inima primind si daruind Bucuria Aproapelui!

Bucuria din Inima este Lumina!

Lumina din noi este Bucuria inimii in rostuirea cuvintelor

Bucuria Inimii este Rugaciune si Rugaciunea Inimii este Bucuria :)

Lumina ta imi este lumina mie imbogatindu-ti lumina

Primeste lumina mea din lumina ta pentru a vedea lumina ta in lumina noastra. Persoana primeste atentia noastra ca o bucurie in inima sa prin gandurile-cuvinte, lumini, rostuite in lumina...
Ce bucurie ca din lumina ta sa imi impartasesti lumina, luminandu-mi insasi lumina mea!! Delicatetea, blandetea cu care inima rade, cu care inima tresalta in lumina semenului imi lumineaza chipul, imi este izvor de pace si liniste, de bucurie...Lumina te intareste, este Putere, este puterea de a impartasi celuilalt bucuria ta, lumina ta, rostul tau, care zideste in lumina noastra si rostul meu alaturi de al tau si al nostru, al tuturor.
Chipul fetei mele capata grai in rugaciune, el devine Lumina, rostuieste in viata noastra sensul chipului Fetei Celei Nevazute, intelegand, luminandu-ne Chipul nostru, vazandu-ne Lumina..
Chipul Persoanei dragi ne ramane in lumina, ne ramane drag, gingas, nu poate fi alipit de intristarile si caderile aceste lumi, chipul luminii celui drag traieste in noi, prin noi si cu noi, luminandu-ne viata oriunde ar fi, aici sau in Lumina, sau nevazut simtirilor. Lumina celui drag imi imbogateste bunatatea, ma in-buneaza, imi da Putere, Bucuria de a darui lumina la randul meu celui care ii sunt drag, hranindu-i inima. Cand inima se hraneste cu lumina din chipul celor dragi ea impropriaza insasi din lumina acelora, firesc, luminandu-mi chipul si bucurandu-le inima.
Cand revad chipul celui drag chipul meu se lumineaza, dispare orice gand-umbra, orice incruntare, iubirea covarseste grija, iutimea maniei, le lumineaza impartasindu-le celor dragi ca lumini-virtuti.
Cuvintele mele fata de cel drag sunt rostuite si lumina din ele, lumina mea, isi pune pecetea luminii mele in Persoana draga, iar cuvintele din inima sa, primite, raman vesnic cuvintele mele, lumina din ele asa de mult ii lumineaza mintea incat oricine altcineva le mai foloseste(deci nu le daruieste, fa cuvintele daruri de lumina celui drag!), dar nerostuit, cuvintele raman ale mele, ele nici nu se personifica, nu se dedubleaza sau altereaza, ci sunt purtatoare de lumina, de lumina mea. Si lumina hraneste inima. Cel drag se imbogateste cu lumina mea, luminandu-si inima sa, vazandu-si lumina pana atunci umbrita de ganduri neluminate. Deci, desi poate cadea, lumina din noi, daruita prin Chipul nostru, fara a mai fi nevoie de cuvinte sau chiar ganduri, lumina noastra ii lumineaza lumina imbogatind-o, reimprospatand-o din inima mea in inima sa, reciproc.
Cand Mirele vine Acasa, lumina icoanei sale, Mireasa, ii transfigureaza chipul in icoana sa, primind lumina sa din lumina chipului lor, izvorat din Lumina...
Cand Tatal isi revede Fiul, bucuria inimii sale covarseste chipul Fiului in asa bogatie incat lumina din el ajunge in launtrul inimii celui asteptat, in lumina sa tainica, redandu-i Bucuria Vietii.
Cand Fiica isi revede Mama, lumina din chipul ei ii aduce lumina in inima celei dragi, prin insasi Bucuria inimii sale, iar Mama isi lumineaza chipul primind si impartasind bucuria Fiicei, din Puterea Luminii, ce o lumineaza prin icoana Miresei, Mirele, din Chipul lor, Lumina...daruind, nu la scimb, ci din Bucuria Inimii, lumina icoanei ei, Tatal, Luminii fiilor lor dragi.
Lumina lumineaza chipurile tuturor, iar bogatia sensurilor, rosturilor din ea imbogateste luminile chipului nostru cu luminile celorlalti, primindu-le ca Bucurie a inimii...
Parintii isi bucura , isi veselesc inima, cand chipul Pruncului le lumineaza viata, puterea de a-si imbogati viata, inaintand in Lumina.
Pruncul fara a sti a grai ne lumineaza chipul, ne da sete de viata si puterea de a continua viata, si nu oricum, nu ca oarecand in umbra, ci in Lumina...Bucuria si fecioria inimii sale, ne lumineaza launtrul inimii, oricat de rece si mohorat ar fi.
Pruncia inimii daruieste celui care ii sunt drag lumina mea ca Bucurie a Inimii sale regasindu-si Lumina sa, bucurandu-se imprecuna cu mine acum de luminile noastre in Lumina.
Cuvintele rostuite, rostite, sunt lumina din ganduri, fiind transfigurate in Rugaciunea din launtrul Inimii, iar ele ne sunt Viata noastra in Lumina, ca Bucurie a Inimii!
15.02.2010

Bucurie!!

Fiind cam "intarziat" la inima nu am putut vedea decat acum minunile, desi fericiti sunt cei care nu au nevoie sa le vada (Crucea) pentru a crede in Minunea existentei lor, fericiti sunt ei si cei ce se bucura impreuna de Binecuvantarea: Viata!

Cu sau fara voie am plagiat:

Isabellelorelai's Weblog

Blog amar. Şi tăcut

Cei mai curajoşi copii din lume vă mulţumesc pentru ajutor şi vă urează Crăciun fericit!

La mulţi ani!

Fiind cam "intarziat" la inima nu am putut vedea decat acum minunile, desi fericiti sunt cei care nu au nevoie sa le vada (Crucea) pentru a crede in Minunea existentei lor, fericiti sunt ei si cei ce se bucura impreuna de binecuvantarea cu Viata!

Bucurie!!