Un gol imens... .08.10.2007 20:43
Motto:<<>>
Oftez prelung… ! O rază de lumină îmi scaldă ochii în zâmbetul suav al vântului, ce îmi sărută chipul, cu părul ce prea aspru si-nvolburat ca marea de suspine – îmi poartă firea.
Oftez adânc … si iar nu plâng. O lacrimă îmi bate prea năstrusnic la portile-mi de fală. Mi-e milă. O deschid si gustul ei provoacă hrană. O dulceată ca de rouă , în abisul constiintei, îmi zideste zid de tron, al sceptrului ce-mi va fi vrednic slujitor darului ce l-am primit spre judecată.
Eu-l mi-e răpus la zid de egoismul tău, dar nu uita: e zidul meu! Si iarăsi plâng căci am rămas… un gol imens… Mă-naltă doar acea iubire care… se făureste printre lacrimi dulci - soptite: Un gol imens ce te asteaptă… în lipsă-ti fără sens!
09:13 – 09:50 25.09.2007
Claudiu.
APOLOGIA LACRIMILOR 08.10.2007 20:34
Zâmbesc când plâng...căci poate voi plânge când voi zâmbi....atât de mult îmi îngheată ochii încât încep a se topi în lacrimi...ciudat...nu-s ude, ci dulci...nu pentru că sunt tot timpul alături de mine ci pentru că îsi fac datoria.
Un protest al lacrimilor ar face să dispară o bună parte a planetei....culmea...tocmai cea uscată... . Hhm ... cred că lacrima este cel mai bun prieten al omului...cea mai ciudată lacrimă este cea de iubire...existenta ei este dovada iubirii ... drept pentru care ea nu trebuia să existe....ca lacrimă....ci ca picăturile ce leagă verigile comuniunii...hhm..dar loc de poem...e pe coala de hartie...aici e doar ... IUBIRE
Si eu am lacrimi... sunt oare dovada iubirii? Dacă iubesc ele de ce mai există...sau iubirea nu este bună?
Ce mult as vrea să stiu glasul lacrimilor...ar fi atât de dulce...si cu sigurantă atunci le-as vorbi fără ajutorul propriilor lacrimi... si totusi... as rămâne fără lacrimi... cum as mai cunoaste că iubesc?
POTI fi singur când iubesti? Nu dacă ai lacrimi...trebuie doar să le auzi vocea: IUBIRE....IUBIRE...IUBIRE.....
20.09.2007 – 17:34 Claudiu
Motto:<<>>
Oftez prelung… ! O rază de lumină îmi scaldă ochii în zâmbetul suav al vântului, ce îmi sărută chipul, cu părul ce prea aspru si-nvolburat ca marea de suspine – îmi poartă firea.
Oftez adânc … si iar nu plâng. O lacrimă îmi bate prea năstrusnic la portile-mi de fală. Mi-e milă. O deschid si gustul ei provoacă hrană. O dulceată ca de rouă , în abisul constiintei, îmi zideste zid de tron, al sceptrului ce-mi va fi vrednic slujitor darului ce l-am primit spre judecată.
Eu-l mi-e răpus la zid de egoismul tău, dar nu uita: e zidul meu! Si iarăsi plâng căci am rămas… un gol imens… Mă-naltă doar acea iubire care… se făureste printre lacrimi dulci - soptite: Un gol imens ce te asteaptă… în lipsă-ti fără sens!
09:13 – 09:50 25.09.2007
Claudiu.
APOLOGIA LACRIMILOR 08.10.2007 20:34
Zâmbesc când plâng...căci poate voi plânge când voi zâmbi....atât de mult îmi îngheată ochii încât încep a se topi în lacrimi...ciudat...nu-s ude, ci dulci...nu pentru că sunt tot timpul alături de mine ci pentru că îsi fac datoria.
Un protest al lacrimilor ar face să dispară o bună parte a planetei....culmea...tocmai cea uscată... . Hhm ... cred că lacrima este cel mai bun prieten al omului...cea mai ciudată lacrimă este cea de iubire...existenta ei este dovada iubirii ... drept pentru care ea nu trebuia să existe....ca lacrimă....ci ca picăturile ce leagă verigile comuniunii...hhm..dar loc de poem...e pe coala de hartie...aici e doar ... IUBIRE
Si eu am lacrimi... sunt oare dovada iubirii? Dacă iubesc ele de ce mai există...sau iubirea nu este bună?
Ce mult as vrea să stiu glasul lacrimilor...ar fi atât de dulce...si cu sigurantă atunci le-as vorbi fără ajutorul propriilor lacrimi... si totusi... as rămâne fără lacrimi... cum as mai cunoaste că iubesc?
POTI fi singur când iubesti? Nu dacă ai lacrimi...trebuie doar să le auzi vocea: IUBIRE....IUBIRE...IUBIRE.....
20.09.2007 – 17:34 Claudiu
“de pe când plineam o fire seacă
si orbeam a ei mândrie cu durerea
îti simteam cum părul îmi adie chipul
iar un zâmbet îmi înmugurise trupul
rodul unei gingăsii precoce
îmi erau a tale clipe
iar sudoarea mă unea cu tine
în ardoarea ce-o jertfeam spre bine
Siruri de mărgăritare parcă nude
radiau un suflu de lumină lină
ce cu razele-i de lână-mi toarce
firul vietii spre un jilt cu pace
umbra ce mă tulburase o zărisem
dar iubirea mă pătrunse strasnic:
albia unui izvor de binecuvântări
ce-mi născuse lutu-n frământări
tot mâhnit si plin de praf
mă ridic si iarăsi tac
tot ai mei si cu tărie
mă sminteau si strigau mie
Siruri de mărgăritare, nude parcă
îmi plimbau de mână ochii
iar o rază îmi surâse-n moft
Zăresc o fiinţă ce se uită pe furiş la ochi-mi striviţi de genele-mi-ncordate şi fulgeru-mi luciferic îi străpunge şi alintă nemilos dorinţa...
Zâmbeşte viu, ... , respir adânc şi nici nu râd, dar nici nu plâng.
Aş vrea să o cunosc să o ating, dar mi-e frică de mine, ce necunoscut; şi tot ce-a fost prin milă a trecut...
Nu-i ştiu numele, nici trupul – chipul, din ţărână – dar toată fiinţa-mi ‘i simte sufletul gingaş şi suav precum un crin de nea; şi o petală din gându-mi de platină îmi scânteiază inima zburdalnică şi rătăcită.
...întrezăresc himeric viitoru-i mire, asemenea teluric, şi-mpart darurile înţelepciunii divine cuplului feciorelnic, umbrit de negura thanatosului.
O seamă de cuvinte-mi guvernează fapta, dar faptele-mi hrănesc îngândurate răsuflarea-mi plină de duh.
Când haosu-mi din faţă-mi izbeşte ochii de materie, şi chipu-mi-nsângerat culege roadele acestei lumi perfide, îngenunchez prea falnic ca să-mi pot cunoaşte urma, pe laurii adânci şi încă umezi ai neantului ce-mi este absolutul.
Şăgalnic m-amăgesc cu voi, zădarnic îmi contemplu o fecioară, căci nu e pentru mine, şi tot aşa ca ea...şi eu.. nu sunt al meu.... şi nici al tău.
Vă iubesc pe toţi, deşi iubirea sufletului i-un dar ce l-am primit pentru a-l da la rândul meu . Şi ce-mi rămâne (d)in seva-mi plăpândă se picură treptat, solemn, în candela-mi ce-mi este piedestal la ţărâna infinită al roşiaticului meu apus.
...flacăra-i, mândră-mi pecete, înduioşează vântul, poate timpul..., dar nu şi duhul, ce-şi va blestema asemănarea în judecata-i crudă.
Ne despărţim cu chin şi mângâiere, călăuzindu-şi fiecare aspru cu speranţe visul, atât de limpede şi unic, încât cugetarea-mi e fără ţel, încât timpul poate pleca, rămâne sau veni...căci, eu rămân în gândul meu... şi-al ei...şi-al tău... plimbându-ne angelic-infinitezimal cu lut pe cercul de pământ, ce mă-nfăşoară şi-mi e sfânt precum:
Cuvântul."
11.04.2005 – 17:07:27
Ascult Neterminata....gândindu-mă la tine.... „şi ce-aş iubi...” :)
Aş iubi împreună la braţ, deşi gelos cu egoismul meu...aş iubi să-nebunesc de plăcere... spre bucuria durerii...canonizând-o fecioara piroanelor ruginite deja în mustul plăcerii firii, pledând cauza tânărului muribund sapienţial, cărunt de zile.
.......Ard de nerăbdare să gust acel tremurător fior al roşeţii chipului sublim de Om.
Degetele iţi măsoara nestingherit formele ce-ţi definesc inerenta izbucnire de pasiune vie. Suflarea îmi dictează murmurul trepidaţiilor inimii năştruşnice si incă nudă de curaj nebun, surprinzând frecvent acea încordare a muşchilor feţei care însoţesc gentil, asemenea unui amfitrion, scrâşnirea dinţilor în surdină.
Oftatul secţionat de plăcerea efemeră a unei încurajatoare priviri candide îmi electrizează întregul corp însuşi stingher în ale timidităţii dedesubturi.
Acele furnicături şi goluri prelungi ale mijlocului alimentează clocotul pasiunii....şi totuşi suntem doar noi...pe calea inefabilului destin, cu reminiscenţe pardisiace renăscuţi prin Har, ce supus iubirii absolute, murmura dorinţa noastră.
În depărtarea ce se anunţa între noi visam cum muzele îmi transfigurează sufletul, prefăcându-se apoi în acele nimfe... ursitoare ce îmi aprobă molcom himera.
Speram să pot iubi iubirea cu care am fost clădit ca piedestal spre nemurire. ... Avea ochii mari, fără de culoare, licăreau şi cuprindeau în lăuntrul lor întreaga natură, un logos care mă întrista doar cu o singură clipire ascunsă pieziş ...în departare...
O tonalitate gravă îmi provoca aceaşi seriozitate prefăcută ...aidoma ei...şi totuşi..Dumnezeu există...şi Eu în EL. Clapele unui pian mă asmuţeau cu ardoarea ce-o purtam adânc în inimă...şoptind of-uri refulate în candoarea tremurândă a erosului.
Un zâmbet asista benevol privirea-mi ascuţită adânc în firea ei descreţându-şi fruntea mohorâtă a izbândei descifrării Chipului...în depărtare.
Tulbure...ca întristarea. 20.09.2007 13:39
"Mă tulbură tăcerea grea a morţii,
Căci chipu-mi lin atinge întristarea,
Iar ochii-nceţoşaţi cuprind mărirea
Eternului non-sens al minţii sorţii.
Gândul ce-mi destramă firul vieţii
Mă doboară de pe zidul cel pustiu
Şi mă-mpresoară laolaltă ca să fiu
Asemenea slăvitei raze-(ce stă)n faţa ceţii.
Paşii tulburi ce m-ascund în nevoinţă
Mă dezleagă de dorinţa pervertită
Convocând Sinod de sarazini cu mită
Pentru timpul ce-mi veni ca suferinţă.
Şoptesc agale vai-uri de plăcere
De ciudă, ca să mă supun durerii,
Deşi mă ştiu aluat crescut căderii
Şi rătăcit în crezul vindecării.
Tulburatu-mi-s-a(-n faţă) toată zarea
De o clipă de suspin – căruntă
Ce-mi atrage glasul său de nuntă
Spre povara tulbure ca ... încercarea."
"Sudoarea cea tremurândă a iubirii
Îmi soarbe din dulcele pocal al vieţii
Neprihănirea cuvenită-n dar blândeţii
Chipului sublim de gingaş al privirii.
Oacheş, mă cuprinde geamătul plăcerii
Când aburul dorinţei chibzuieşte fericirea
Cea falnică şi închinată tronului tăcerii
C-un dor nestins ce-l are împlinirea.
Perfidul ochi al trupului cel pătimaş şi orb
Mocneşte rânced incisivul gând de nebunie
Al măririi dorului aievea ce ţi-l sorb
Pe derdeluşul poleit de lacrimi nude – mie.
Jurământul inimii plesneşte sângele în vene,
Iar simţurile-mi mint pornirea-nviforată
C-un piept sfâşietor al glasului ce-mi geme
Suspinul meu cu-al cărei moft e-ncoronată."
"Presăratu-mi-ai cărări de flori
În privirea cea de smirnă iară',
Cum aievea-i mângâiam din nori
Chipul ce-mi rodeşte spinii de ocară.
Tămâios, suspinul morţii mă-nfioară,
Dar agale mândrul vierme încolţeşte
Ramurile vieţii ce îmi sună ca-n vioară
Patima dulceagă ce în foc pieziş păleşte.
Încins cărbune, rânced, din infern,
Tăios mocneşti în ascultarea nopţii,
Călind invidios virtuţi ce gingaş cern
Solia germenului sfânt al sorţii!"
Imaginatie, creativitate, talent, simtire ... tot ce are un artist
RăspundețiȘtergere