Partitura fecioriei inimilor noastre in iubirea sufletelor

Si zambetul tau... zambetul tau in Chipul meu, imi inmugureste Viata!

Clapele imi manuiesc tandru aria inimii nastrusnice.

Imi canta voios al privighetorilor tril suav de calmitate.

O, Bucurie! Ce Bucurie! Si ingerii se minuneaza de Chipul tau!

El imi este Viata, imi este viata in taina ta, armonia simtului de pace.

Genele-mi soptesc mangaierea degetelor tale prelinse mladios in partitura inimii, in cantecul ei de strigat de iubire, profunzime a fiintei noastre.

O, si cat ne-am dori sa alergam tinandu-ne de mana, impreunanadu-ne privirile in licarirea de lumina a ochilor, portile sufletelor noastre feciorelnice.

Si ...si sarutul meu sa te soarba din priviri, sa roseasca asemenea unui trandafir altoit, din nestiinta prunciei, in pronia binecuvantarii, sarutul meu sa iti ceara rusinos: dorinta!

Si dorinta lui, in puritate, sa fie crezul tau, iar tu, iertand pruncia lui, sa-i primesti daruirea inimii sale intr-un sarut mocnit, inflorit, plin de prospetimea seninatatii voastre.

Fraga buzelor tale sa ii racoreasca neputinta iubirii sale, dorinta lui de a-ti iubi sufletul mai mult decat orice.

Hrana inimii sale prin care ochii mari si fara de culoare se unesc in aceleasi daruri ale mintii, bucurii gingase ale lui Dumnezeu, sa rasara in zambetul inmii tale, icoana fecioriei, puritatea dorintei mele.

Pianul, langa pianina, mainile tale impreunate cu ale mele, sarutul nostru inclestat in lacrima de Bucurie, ne sunt noua partitura feciorelnica a Vietii!

Sa crezi in Iubire, sa nu te mahneasca distanta, sa crezi in darul tau de la Dumnezeu, in chemarea Sa, oricat de multe greutati lumesti ti-ar tresari acum bataia inimii pure sa ai zambetul tau in fata icoanei Maicii noastre, sa indraznesti sa simti in sufletul tau ca Dumnezeu iti rade, ca zambetul meu estedoar datorita tie, ca apropierea de Dumnezeu, ca paza ingerului, iti sunt rod al rugaciunii tale, al rugamintii tale, intr-o iubire a2 suflete, care, cu binecuvantare, cu prospetimea fecioriei trupurilor se vor cunoaste neincetat si nu se vor satura de bucuria din inimile lor.

Degetele-mi mangaie tastele finisand partitura fecioriei, o modeleaza neincetat soptindu-ti bucurie, soptindu-ti dorinta fecioriei, in purintate, cu Hristos in mijloc, scriindu-ne povestea de dragoste in partitura vietii, fecioria inimii!

Cu multa bucurie si pace in inima, tie iti impartasesc aceasta armonie de cuvinte in cantul partiturii daruite de tine, in suflet, suflete drag: atinge-ma!

...si...Da Doamne bine!

Te sarut pe frunte, sa crezi in Iubire draga mea si o pace te v acuprinde in toate madularele tale, vei simtilinistea din inima mea si ca totul va fi bine.

Esti Crinul meu de nea, care imi racoreste spinii Trandafirului meu altoit in binecuvantarea lui Dumnezeu, amandoi in purtarea Lui de grija, in poveastea noastra, in fata careia se vor minuna si ingerii si nu vor putea cuprinde taina Iubirii lui Dumnezeu fata de fecioria sufletelor noastre, in care oamenii au uitat sa mai creada, dar dupa care toti au suspinat!

Ce bucurie, sa simti partitura fecioriei cantata de inimile noastre in iubirea sufletelor, intr-un timp feeric, binecuvantat, spre vesnicie!

Lemnul Vietii!
Sunt ca un fir de brad, care, batand vantul puternic a fost dezradacinat. Si, purtat asa de viforul incercarilor, sunt izbit in pomii care stau bine infipti in pamantul carora luam chip. De cele mai multe ori nu reusesc decat sa ii lovesc cu mica mea tulpina si, in timp ce sunt desprins de ei de viscol, le las doar noroiul de pe radacina mea micutza.
Uneori, dar de putine ori, sunt izbit de vantul puternic in copaci primitori, rabdatori cu noroiul meu, si in timpul indelungat in care imi tin dos intemperiilor, radacinile mele firave se impamantenesc pe tulpina lor, langa radacina lor groasa, calita, viguroasa ... Uneori, un fir de bradut se loveste la randu-i de tine, si tu inca fraged, cu radacinile inca neprinse, ori il vei scapa in bataia vantului pe cel neajutorat gandindu-te la viitoarele tale fructe, nevoi, ori il vei proteja cu micile tale crengi, la adapostul tulpinii ce iti tine acoperamant, la radacina pomului care iti este adapost si care iti daruieste din seva lui tie. In timp, de cele mai multe ori, acel fir de brad se va desprinde, dezradacina, ca oarecand odata tu, si o parte din maduva, din seva ta, va pleca odata cu el, o parte din tine, cum aievea tu ai luat cu tine o parte din cei care te-au protejat de intemperiile vietii. Vine insa in viata cate un moment crucial cand, in urma unei furtuni, nu mai rezista nici macar radacina ta, deja inmugurita, incrustata pe tulpina unui pom sanatos, puternic si ii lasi pe cei mai micutzi sa se desprinda gandindu-te egoist la tine...si ajungi asa de singur, deci neputincios, de te desprinzi si tu de cei mai mari, te lasi dus de urgia vantoasei si te rostogolesti in noroiul din jurul tau, te lovesti de resturile moarte ale celor care au trecut pe langa tine, care s-au lovit in tine sau care i-ai lepadat, te murdaresti de murdaria lor, ba chiar de murdaria ta care odinioara s-a desprins de pe tine si a cazut pe ei, fara voia lor, si acum o resimtim ca o rana, ca pe a lor, ca pe vina lor.
Insa, la vreme de intristare rasare Soarele si tu esti incrustat la Tulpina unui nou Pom, inalt, puternic, care de aceasta data iti va fi ori de cate ori protectie impotriva oricarei furtuni. Iti vei repeta din nou inradacinarea, dar de aceasta data mult mai accelerat si resturile, cojile tale, vor cadea la prima adiere de vant pentru ca vei avea nadejdea in Pomul care te tine la tulpina sa. Ei bine, peste ani, vei aduna si tu multi pomi mai mici in jurul tau, care mai de care mai noroiosi, mai scunzi si mai ciunti, poate mai deformati de incercari decat tine, cu mult mai mult. Le vei suporta nevoile si viermii ce ii vor roade si pe ei, dar vor veni si pe tine, caci imparti si bucuria dar si necazul, uneori doar oferind protectie si primind lovituri in tulpina, simtind noi, mici si straine radacini infiripandu-se langa tine. Uneori vei fi reticent, dar de multe ori le vei lasa sa se hraneasca din seva ta, iti vei lasa chiar o ramura oblojita sa cada in bataia vantului, ca hrana necesara ei sa o opresti acum la radacina ta pentru puii de copac ce au nevoie mai multa seva pentru a nu-si pierde inradacinarea de aici, si nu numai cate o ramura. Si asa, in timp, vei observa ca langa tine sunt o sumedenie de pomi, care mai de care mai frumosi, mai rodnici, in care s-au altoit diverse si diverse tulpini care isi vor gasi loc in ranile facute de cioturile lor, loc de altoire. Iti vei pleca in timp crengile peste unii mai fragezi si iti vei lasa frunzele sa cada pentru a le acoperi radacinile de inundatii, ca ele murind sa le fie hrana radacinlor celor mici.
Intr-o Seara, pe la orele 6, vei deschide ochii si vei zari ca toti sunteti de fapt la adapostul unui Pom, ca El este in mijlocul vostru, si ca roadele voastre sunt bune foarte si nenumarate si nemaintalnite. Va veti intreba cine este si cu greu ve-ti putea sa va ridicati crengile pentru a putea privi ochii Sai. Indraznind insa, inainte de a vedea furtuna si cutremurul apropiindu-se, ridicati ochii si vedeti ca Pomul pe care toti ne-am incrustat tulpinile cioturoase, in ranile sale in care ne-am ALTOIT NOI TOTI, "NOI TOTI NE-AM VINDECAT", este acelasi Pom ca la sadirea noastra in Rai, e Pomul Vietii si vad astfel il acest Pom: Crucea Mantuirii. Pe ea se afla pironita o privire smerita, cu ochii insangerati, cu chipul plecat si trupul istovit de ranile noastre. Vom privi in stanga noastra si vazand primejdia ce vine, despicandu-se catapeteasma Tulpinii Pomului de care toti suntem hraniti si inradacinati, Il vom ruga pe Cel muribund sa ne primeasca si pe noi acolo unde se va duce fiind dezradacinat si slabit din vina noastra. Acea privire de pe Lemnul brazdat de loviturile noastre ne va privi cu blandete si desprinzandu-Si Tulpina din noroiul vietii pamantului ne va duce cu El in noua Gradina a linistii, Imparatia cerurilor, Noul Rai. Ne va impamanteni pe toti, noi, pomii, roadele Pomului, in gradina Sa pregatita de Stapanul tuturor pentru rodire vesnica. Iar noi, ridicandu-ne crengile inflorite, ne vom lumina cunoscand ca suntem in Gradina Raiului, plina de pomi, cu binecuvantate roade, inradacinati la radacina Pomului Vietii, astazi Crucea mantuirii, izbavitoare de toate necazurile si incercarile vietii noroioase ale pacatului!
Si vom aduce lauda: Bucura-te Sfanta Cruce, Lemnul Vietii!

Binecuvantarea Fiului este Chipul de Lumina al Tatalui!
Binecuvantarea lui Dumnezeu este Lacrima sangeranda din Coasta Sa, sunt lacrimile din privirea mea, din Chipul Tatalui Meu, asemenea mie.
Binecuvantarea Tatalui este Bucuria Fiului, prin Jertfa Sa!
Ingrijorarea Mamei este intristarea Fiului!
Dumnezeu ma binecuvanteaza neincetat cu Lacrima Sa. Invesnicit sunt pomenit in fiecare Lacrima ce imi oglindeste stralucind Chipu-mi de Lumina al Tatalui.
Primeste Fiul Meu darurile mele. Tatal meu, iti multumesc, Binecuvantarea Ta imi lumineaza Chipul. Fiule primeste si darurile Mele. Vei avea nevoie de ele. Tata tu stii binele meu, te ascult multumindu-ti!
Chipul ochilor luminosi, plini de caldura ai Bunicii sunt darul de veghe al Fiului Tatalui. Ei sunt icoana darurlui primit de Tatal ce acum imi daruieste cu inima din icoana sa, Mireasa, darurile cele mai de pret!
Cand Tatal isi pierde Mama, Lacrima Sa se oglindeste in Chipul de Lumina al Fiului si isi lumineaza Chipul din Puterea Fiului, ca rodire a darului Bunicii Sale, Binecuvantare a Chipului in Lumina. Pierderea Bunicii din privirea ochilor inlacrimati imi naste golul inimii ca salas al icoanei mele, darul de Lumina al Tatalui, asemanare ce imi va lumina Chipul in Mireasa Mea. Bucuria inimii celui drag se raspandeste pe Chipul meu in Lumina Icoanei. Tatal priveste suferinta Fiului alergand cu raza-i spre Luminarea Chipului Fiului, pentru ca Fiul este Lumina din Chipul Sau, Slava Chipului Sau negrait! Alearga la El si il ia in Mainile Sale, cu Mainile Sale il ridica inlacrimat la privirea Chipului Sau, in care se oglideste Darul Binecuvantarii: Nasterea prin Iubire! Chipul Tatalui naste Viata vazand ca Moartea Fiului ii sfasie inima, ii strapunge inima in coasta Fiului. Lacrima Tatalui se prelinge pe Chipul adormit al Fiului si ii sadeste Lumina Chipului Sau, Iubirea, in Trupul transfigurat al Fiului, Viata. Lacrima din Chipul Tatalui infloreste Lumina din inima Fiului prin darul Vietii, Binecuvantarea!
Binecuvantarea Tatalui este Viata Fiului in Lumina Chipului Sau!


Iubirea Tatalui: Nasterea Fiului!
Binecuvantarea Tatalui: Viata Fiului!


Darul Tatalui de ziua invierii Fiului: Nasterea prin Iubire in Viata, Chipul de Lumina al Tatalui prin Fiul in Duhul, Omul!
1 martie, 03:14 a.m.

Binecuvantarea Mainilor prin Jertfa este infierea Tatalui: Fericirea

Sa se indrepteze Rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta! Ridicarea Mainilor mele jertfa de Seara!
28.02 19:01
Bucuria si Pacea din inima nu o poate jefui niciun fur. Acestea sunt darurile pregustarii Fericirii vesnice!
Sa avem duhul umilit in momentul implinirii poruncii aproapelui, primita nu ca ordin caci nu mai suntem slugi ci prieteni ai Fratelui nostru drag, facand voia Sa, ci Sfatul mai inainte de veci ne este noua cunoscut acum ca Sfat de taina al iubirii aproapelui, Porunca devine impreuna-vointa, buna-vointa in comun-uniune, iar Aproapele Frate. Ei bine, atunci inima izvoraste Bucuria si Pacea ce iti aduc un zambet tie in chipul aproapelui, zambetul din chipul celui drag se salasluieste in inima ta si naste bucuria, extazul inimii nascandu-se trupului prin lacrimi in Ziua Invierii, in Lumina, toate fiind transfigurate!
Cand din chipul nostru fata de cel drag impartasim si celor cunoscuti relatandu-le, voia aproapelui ca voie impropriata a noastra, impartasindu-le cu sinceritate si smerenie actul nostru fata de aproapele, atunci acea bucurie, acea energie a darului Harului este daruita celui ce ii marturisesti Bucuria faptei tale. Bucuria nu este divizata cand o impartasesti aproapelui ci se inmulteste.Aceasta este darul, lucrarea Harului! Acea bucurie este o parte din inima ta daruita prin marturisirea bunei-cuviinte celui apropiat spre luare aminte si mai cu seama pentru a impartasi fiintelor apropiate bucuria ta! Inima ce are Bucuria in ea impartaseste aceasta traire cu Hristos si Hristos isi impartaseste Bucuria si Pacea Sa ca dar al Invierii inimii tale, ca scump odor spre pastrare a candelei mereu aprinse, asteptand cu duh umilit , inima infranta si smerita fericirea vesnica. Caci aceasta este Puterea cu care crestinul biruieste, primirea si daruirea sa, jertfirea de sine, esti puternic nu fiindca stapanesti, caci nu esti ascultat ci esti temut, ci fiindca esti si tu la randu-ti iubit, primesti si daruiesti din Trupul nostru, Iisus Hristos! Indrazniti a primi pe Hristos in inimi pentru a birui, pentru a fi Puternic, Tare, a fi dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, primind si daruind, caci Hristos din inima mea iarta daruieste si primeste, El se daruieste ca jertfa Tatalui sfintindu-ne cu Duhul Sfant, curatindu-ne si transfigurandu-ne in Trupul Sau cel Inviat purtand semnele patimii Sale, Iubirea aproapelui!
Nu pot pastra numai pentru mine Bucuria din inima, fapta asupra celui drag o impartasesc repetand-o fata de o noua si o noua Persoana, poate necunoscuta, ca rod al bucuriei launtrice anterioare, caci Hristos lucreaza si acum tainic modelandu-ne inima cu Duhul Sau. Bucuria faptei si gandului meu de lumina il inmultesc prin pomenirea Sa, si nu a voii mele egoiste, intr-o noua fapta imprimata de lumina acelei bucurii anterioare, ce continua in prezent, invesnicindu-se. Pomenirea mea se uneste in pomenirea numelui Celui ce a faptuit toate pentru toti, inca pana la moarte pe Cruce punandu-si Viata. A zidit Viata in locul mortii, a gonit moartea, o lasa fara bold, vrajmasul se rusineaza si fuge! Inima celui drag primeste lumina faptei mele drept chip al jertfei Mantuitorului din bucuria daruita de zambetul, de lumina chipului celui ajutat, chip al lui Hristos, fie prin fapta, fie prin cuvinte, prin rugaciunea tainica pentru aproapele, rostuirea cuvintelor in Lumina. "Cu timp" ajung la crestetul Cuvioasei Parascheva si vazand suferinta aproapelui, curgandu-i lacrimile, vazandu-i suferinta si neputinta, "fara timp" uit de voia si nevoia mea, uit de mine, ma las pe mine si nu imi mai fac griji, ci tot ceea ce ma linisteste si imi aduce Pacea in inima este pomenirea celui apropiat si aflat in suferinta in pomenirea numele Domnului, pomenirea numelui Sau in Inima, caci pomenirea numelui Fiului, Hristos Iisus este Binecuvantarea Tatalui, Cel ce stie Binele nostru si de ce avem nevoie. Uit asadar de mine, nici nu mai stiu ca aveam o nevoie, ca venisem cu o rugaminte, caci....cum iti permiti suflete sa vezi pe aproapele in nevoie si sa te lenevesti lasandu-l sa se stinga in vapaia neputintei neiubirii de aproapele??? Cum iti permiti suflete sa cazi in nesimtirea neiubirii aproapelui??? Cum de te gandesti la tine cand aproapele are nevoie de iubirea ta si a mea si a lui si a noastra, a tuturor, cum de nu lacrimezi, cum de nu ti se sfasie voia asemenea dverei din Templu in rastimpul patimei Mantuitorului, cum de te mai gandesti inca la grijile lumesti, cum ?? Ia Chipul de rob al Iubirii si urmeaza Calea Vietii, jertfeste voia ta pentru aproapele! ...nu mila voiesc ci jertfa, duhul umilit,inima ta infranta si smerita, voia ta jertfita cerand, invocand si indraznind voia Tatalui! Pacatele indraznesc a le face prin voia mea, dar voia ta Doamne nu o am ca indraznire pentru a birui lumea pacatului, firea mea pacatoasa !?
...Si atunci linistea te cuprinde, madularele trupului se linistesc, asa incordarea lor ce denota "grija cea lumeasca este lepadata", simturile se linistesc, trupul se apleaca in rugaciune, isi schimba firea intr-o lumanare arzanda, intr-o faclie ce isi are ca voie, buna-vointa, binecuvantarea lui Dumnezeu in binecuvantarea Sfintilor, Chip al Duhului Sfant, prin lacrimile tale curgand pe moastele binecuvantate ale Sfintilor, lasandu-ti voia ta in grija Tatalui, a Sfintilor mijlocitori a Fiului si a Duhului ce se transfigureaza in Maini ridicate catre Tatal in Rugaciune! Si atunci mintea isi pomeneste aproapele in rugaciune, rugaciunea "mea" se transfigureaza in rugaciunea "aproapelui". Persoana, Aproapele este acum,intr-un prezent continuu, Rugaciune, Timp invesnicit, Persoana este Rugaciune ca raspuns al Iubirii lui Dumneeu! Eu se impartaseste lui Tu in Noi, in comun-uniune inter-personala prin Binecuvantarea Duhului, a Fiului si a Tatalui! Firea mi se schimba in voia "Celui ce este", fiintand vesnic, ca Viata, caci sunt templu al Duhului Sfant si Hristos este Cel ce locuieste in mine! Nu mai sunt "eu=egoismul", ci sunt sfintit si primit de Tatal ca madular al Trupului lui Hristos, Biseica, un madular care nu poate subzista fara celelate madulare, care si ele trebuiesc sa fie in pace si armonie unul cu altul. Si toate aceastea in comuniunea Sfintilor, in Duhul, cu luare aminte a Sfintelor Sfintilor, starea aceasta transfigurata de fii ai lui Dumnezeu dupa har prin impartasirea de Harul dumnezeirii! Si atunci Pacea "mea" devine Pacea lui Hristos, nu mai sunt "eu", ci Hristos este Cel care locuieste , care voieste si care lucreaza in mine. Duhul este "Cel ce" ma modeleaza, El ma cerceteaza si se poarta pe deasupra mea ca o Apa a Izvorului celui Viu, Dumnezeu, Apa cea Vie,de care sunt insetat. Creatia este remodelata, este sfintita prin tine omule de catre Dumnezeu. Acestea doua Maini, Fiul si Duhul, imi ridica inaintea Ta, Dumnezeu-Tatal Rugaciunea care nu mai este "a mea". Iti predai voia ta, dai vointa si iei Puterea, Puterea este impartasirea din, in si pentru Aproapele, este impartasirea din Har si daruirea bunatatilor primite prin Rugaciunea Aproapelui. Preotul ridica darurile primite de la credinciosi inaintea Ta, indrepteaza Rugaciunea credinciosilor, a Mea ca madular al Trupului lui Hristos si templu al Duhului in Biserica spre sfintire, pentru ca darurile jerfei-vointei, bunei-vointe sa fie cercetate de Duhul, sa fie sfintite si primite sfintite, sa fie apoi daruite aproapelui prin Rugaciunea catre Tatal Nostru, prin iertarea aproapelui si daruirea vointei noastre, jertfirea eu-ului primind vointa lui Hristos, lasand voia noastra si facand voia lui Dumnezeu!
Sa se indrepteze Rugaciunea Mea ca tamaia inaintea Ta! Ridicarea Mainilor mele jertfa de Seara! Prin Rugaciune, invocarea Duhului, rugaciunea mea se indrepteaza inaintea Tatalui! Cum? Prin ridicarea noastra ca jertfire a egoismului, din starea pacatoasa, a voii noastre prin Mainile Tatalui cu care a zidit Creatia, Fiul si Duhul Sfant, prin Ei suntem ridicati in stare de jertfa curata, bineprimita la Tatal, Il cunoastem pe Tatal, caci : "aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis". (Ioan 17,3;). Sfantul Chiril al Alexandriei ne povatuieste luminandu-ne: la Tatal avem intrare in stare de jertfa bineplacuta si binemirositoare, ca tamaia, prin Fiul. (P.S.B., vol. 38, cartea a XVI-a). Suntem infiati ca fii ai lui Dumnezeu de Tatal prin Fiul in Duhul. Duhul este cel ce modeleaza, el modeleaza tainic inimile noastre aducandu-le prin jertfa vointei prin Calea, Jertfa Fiului, ca jertfe bineplacute inaintea Tatalui. Sa iertam tuturor toate, ziua Invierii din pacatul egoismului sa o primim ca Taina a Invierii Domnului, jertfa din Seara cea neinserata, a Cinei celei de Taina careia partas ma fa Doamne, caci Taina Ta este in inima mea si vrajmasul ce va incerca inima mea nu o va afla, caci nu mai fac voia mea, ci Tu Doamne si Duhule Sfinte ne ridicati la Tatal nostru, prin ridicarea Mainilor, carora m-am facut partas, fiind si ale mele prin impartasire, nu prin fiinta, facandu-ma mostenitor al Imparatiei Tale ce pomeneste numele tau prin Rugaciunea mea din Lacrima izvorata din Coasta Ta! Fiu al Imparatiei Vesnice ma fa Dumnezeule prin Binecuvantarea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant!

Un mic nimeni, Anesti, din inima primind si daruind Bucuria Aproapelui!

Bucuria din Inima este Lumina!

Lumina din noi este Bucuria inimii in rostuirea cuvintelor

Bucuria Inimii este Rugaciune si Rugaciunea Inimii este Bucuria :)

Lumina ta imi este lumina mie imbogatindu-ti lumina

Primeste lumina mea din lumina ta pentru a vedea lumina ta in lumina noastra. Persoana primeste atentia noastra ca o bucurie in inima sa prin gandurile-cuvinte, lumini, rostuite in lumina...
Ce bucurie ca din lumina ta sa imi impartasesti lumina, luminandu-mi insasi lumina mea!! Delicatetea, blandetea cu care inima rade, cu care inima tresalta in lumina semenului imi lumineaza chipul, imi este izvor de pace si liniste, de bucurie...Lumina te intareste, este Putere, este puterea de a impartasi celuilalt bucuria ta, lumina ta, rostul tau, care zideste in lumina noastra si rostul meu alaturi de al tau si al nostru, al tuturor.
Chipul fetei mele capata grai in rugaciune, el devine Lumina, rostuieste in viata noastra sensul chipului Fetei Celei Nevazute, intelegand, luminandu-ne Chipul nostru, vazandu-ne Lumina..
Chipul Persoanei dragi ne ramane in lumina, ne ramane drag, gingas, nu poate fi alipit de intristarile si caderile aceste lumi, chipul luminii celui drag traieste in noi, prin noi si cu noi, luminandu-ne viata oriunde ar fi, aici sau in Lumina, sau nevazut simtirilor. Lumina celui drag imi imbogateste bunatatea, ma in-buneaza, imi da Putere, Bucuria de a darui lumina la randul meu celui care ii sunt drag, hranindu-i inima. Cand inima se hraneste cu lumina din chipul celor dragi ea impropriaza insasi din lumina acelora, firesc, luminandu-mi chipul si bucurandu-le inima.
Cand revad chipul celui drag chipul meu se lumineaza, dispare orice gand-umbra, orice incruntare, iubirea covarseste grija, iutimea maniei, le lumineaza impartasindu-le celor dragi ca lumini-virtuti.
Cuvintele mele fata de cel drag sunt rostuite si lumina din ele, lumina mea, isi pune pecetea luminii mele in Persoana draga, iar cuvintele din inima sa, primite, raman vesnic cuvintele mele, lumina din ele asa de mult ii lumineaza mintea incat oricine altcineva le mai foloseste(deci nu le daruieste, fa cuvintele daruri de lumina celui drag!), dar nerostuit, cuvintele raman ale mele, ele nici nu se personifica, nu se dedubleaza sau altereaza, ci sunt purtatoare de lumina, de lumina mea. Si lumina hraneste inima. Cel drag se imbogateste cu lumina mea, luminandu-si inima sa, vazandu-si lumina pana atunci umbrita de ganduri neluminate. Deci, desi poate cadea, lumina din noi, daruita prin Chipul nostru, fara a mai fi nevoie de cuvinte sau chiar ganduri, lumina noastra ii lumineaza lumina imbogatind-o, reimprospatand-o din inima mea in inima sa, reciproc.
Cand Mirele vine Acasa, lumina icoanei sale, Mireasa, ii transfigureaza chipul in icoana sa, primind lumina sa din lumina chipului lor, izvorat din Lumina...
Cand Tatal isi revede Fiul, bucuria inimii sale covarseste chipul Fiului in asa bogatie incat lumina din el ajunge in launtrul inimii celui asteptat, in lumina sa tainica, redandu-i Bucuria Vietii.
Cand Fiica isi revede Mama, lumina din chipul ei ii aduce lumina in inima celei dragi, prin insasi Bucuria inimii sale, iar Mama isi lumineaza chipul primind si impartasind bucuria Fiicei, din Puterea Luminii, ce o lumineaza prin icoana Miresei, Mirele, din Chipul lor, Lumina...daruind, nu la scimb, ci din Bucuria Inimii, lumina icoanei ei, Tatal, Luminii fiilor lor dragi.
Lumina lumineaza chipurile tuturor, iar bogatia sensurilor, rosturilor din ea imbogateste luminile chipului nostru cu luminile celorlalti, primindu-le ca Bucurie a inimii...
Parintii isi bucura , isi veselesc inima, cand chipul Pruncului le lumineaza viata, puterea de a-si imbogati viata, inaintand in Lumina.
Pruncul fara a sti a grai ne lumineaza chipul, ne da sete de viata si puterea de a continua viata, si nu oricum, nu ca oarecand in umbra, ci in Lumina...Bucuria si fecioria inimii sale, ne lumineaza launtrul inimii, oricat de rece si mohorat ar fi.
Pruncia inimii daruieste celui care ii sunt drag lumina mea ca Bucurie a Inimii sale regasindu-si Lumina sa, bucurandu-se imprecuna cu mine acum de luminile noastre in Lumina.
Cuvintele rostuite, rostite, sunt lumina din ganduri, fiind transfigurate in Rugaciunea din launtrul Inimii, iar ele ne sunt Viata noastra in Lumina, ca Bucurie a Inimii!
15.02.2010