Iubirea este Taina Persoanei!

Iubirea este Taina Persoanei - tocmai pentru ca Iubirea ne face sa fim persoane, si mai presus de toate sa fim asemenea Persoanei Iisus Hristos!

Taina iubirii depaseste iubirea sufleteasca singulara. Sufletul are capabilitatea veridica de a iubi mai multe persoane, pe cand trupeste nu putem decat sa iubim singular cand suntem egositi. Si iubirea trupeasca este buna, insa ea este binecuvantare atunci cand ajungem sa vedem in jumatatea noastra o taina, nu un obiect! Iubirea nu este egoista si autoritara astfel incat sa opreasca inchistat o singura persoana intemnitata in inima, ca intr-o celula, iar celelate sa fie oprite la intrare, impietrindu-ne inima. Dumnezeu nu ne da iubirea drept ustensila de a ne "poticni" egoist in.."iubirea vietii"...ceea ce este o gresita cugetare, si imi asum ce afirm, sa pot conchide basmul ca prima iubire a fost unica adevarata. Refuz sa injosesc chipul lui Dumnezeu sadit in om acceptand o asa confuzie. Majoritatea suntem intr-o epectaza, intr-un urcus, mai cu seama duhovnicesc, ce implica in chipul nostru dumnezeiesc, pe langa ratiune si vointa, sentimentul. El este de mai multe feluri, dar oricum ar fi este strict personal, fie ca ne apartine in sensul ca il pastram egoist pentru noi, laudandu-ne, fie ca il impartasim, caci aceasta este menirea noastra sa ne impartasim unul din altul, unul altuia, si mai presus de toate..."toata viata noastra lui Hristos sa o dam" cum ne invata Biserica.

Asadar, Iubirea este Persoana, de fapt este Dumnezeu, caci Dumnezeu este Iubire I Ioan 4, 8; De ce am intarit ca este Dumnezeu si nu m-am "oprit" la Persoana? Pentru ca Dumnezeu este comunitate, comuniune de Persoane, este Sfanta Treime.

Cunoscand definitia Iubirii drept: "Dumnezeu este iubire", invatam si sper sa si practicam (praxis - de aici vine si termenul de orthopraxia) iubirea: o relatie de persoane si intre persoane, rasfranta de multe ori si asupra naturii, a plantelor si animalelor, ba chiar asupra tot ce vine in contact cu persoana; iubirea este o calitate a persoanelor, si prin definitie implica pe Dumnezeu, amintind incredintarea: "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Mt. 18,20;!

Primele indemnuri si daruri ale invierii Domnului, au fost : "Bucurati-va!", "Pace voua!", prin urmare, cei ce Il cheama pe Iisus in mijlocul lor, va primi in aceasta comunitate tainica si darurile Sale, Bucuria si Pacea. Cunoastem astfel ca Iubirea este Bucurie si Pace, nu rice fel de bucurie personala sau pace dinaintea unei furtuni, ci BUcuria Insasi a lui Iisus, Bucuria Vietii vesnice impreuna cu noi, ridicati in sanul Sfintei Treimi, in comuniunea plenara. Pacea nu este una trecatoare, este o Pace duhovniceasca, o liniste a sufletului si o limpezime, o limpezire a simturilor si simtirilor care dau starea de pregustare a pacii Imparatiei lui Dumnezeu, o gingasie caracteristica indemnului: Fiti sfinti, fiti desavarsiti, ori bunaoara noi stim ca gingasia si pacea launtrica este caracteristica Sfintilor, si mai stim ca ei ne impartasesc noua aceasta Pace si noi o primim si ne hranim cu ea, Pacea Lumii, pentru care preotul se roaga lui Dumnezeu, ca mediator, sa o daruiasca noua, comunitatii aflate in comuniunea rugaciunii!

Insasi din simtirea noastra a unui singur Dumnezeu, insasi din raportarea si capacitatea noastra, de multe ori datorita noua limitata, de a ne raporta doar la o singura persoana, ne raportam in cele mai bune cazuri "doar" la DIALOG, dar nu la comuniune.

"Solutia", Calea unui dialog lipsit de egoism, lipsit de vicii, de patimi, de ganduri ascunse, este largirea dialogului, plamadirea si dospirea lui spre si intr-o comuniune, dar nu oricare, ci una in care nu ne vom raporta niciodata la noi - eu am facut, eu am zis, eu am dat, eu, eu , vesnicul eu cel mandru si sursa a egoismul, mama tuturor patimilor, a autosuficientei care a dus si ingerii la cadere...Nu! Sa nu fie! Arhanghelul Mihail a avertizat cetele ingeresti: "Sa luam aminte!" Noi sa urmam exemplul si sa facem ca raportarea, orientarea noastra in aceasta comunitate dorita, comuniune, trebuie sa fie la Dumnezeu, initial Persoana, Unica Persoana Hristos Cel Unul-nascut, si in timp liturgic, la Persoane, la cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi. Atunci nu vom fi dezamagiti niciodata de noi sau de alte persoane...pentru ca nu suntem noi "buricul pamantului"!! O daa!! nu suntem noi. Desi suntem o imagine clara, o icoana vie a tainei dumnezeiesti, chip al Sau, al lucrarii Sale sfinte, intelegerea Iubirii drept o comunitate egoista cu "eu" in centru este asemenea unei caderi luciferice...si "platim" din plin asta si o simtim pe pielea noastra cum se spune!

Prin urmare nu pot decat pricepe, atat cat pot, ca Iubirea e o taina in sensul de ceva tainic, frumos, la care ai acces venind pregatit, venind pregatit de ceva, si mai presus de orice, de Cineva, Tainic, de a primi, de a te impartasi cu acesta taina si mai mult, de a impartasi la randul tau Taina lui Hristos, dar si taina ta de chip dumnezeiesc, aproapelui, semenului! De ce "tainic" si "Taina"? Pentru ca este abisal pentrut noi, pentru ca este mai mare, Puternic, mai impunator prin insasi bunatatea Sa, insasi comparatia "mai" este insuficienta, pentru nici nu ne putem compara, si neajungand niciodata sa cuprindem poseseiv persoana Sa, cum suntem egoist incercati sa o facem, pe Dumnezeu il percepem tainic de necunoscut, pentru ca nu Il putem cuprinde cu mintea, desi ne hranim neincetat si fara oprire din aceasta Persoana, Hristos, iar neputinta noastra de a o cuprinde mental, sentimental, sau cu orice altceva, nu reduce aceasta persoana a Iubirii la necunoscut, la nedefinit ci o asimileaza unei Taine, unei Taine din care ne adapam neincetat si fara sa insetam, caci "oricine va bea din aceasta apa (tainica) nu va inseta in veac", pentru ca este tocmai Hristos, "Apa cea vie"!

Iubirea este deci personala si tainica, pentru ca este prin definitie raportata la Persoana lui Dumnezeu, Ii este proprie, fiintiala, Persoana ce este o taina binecuvantata, pe care o cunoastem tainic, mereu bucurosi de bogatiile primite din aceasta aprofundare a ei, tainica...mereu tainica, o cunoastere cuminte, calda, plapanda, cucernica, gingasa, cu pace si bucurie duhovniceasca.

Fiind si noi persoane si adancind in iubirea Persoanei Hristos, Om-Dumnezeu, treptat, impartasindu-ne cu aceasta Persoana, ne induhovnicim, devenind si noi taine. Din oameni supusi pacatului ajungem prin Persoana-Hristos taine, taine hristice, nu surse de egoism sau de satisfacere a poftelor, ci insasi noi dupa chipul Mantuitorului devenim taine de adancire si aprofundare a iubirii, a unei iubiri dialogale, multiplicata nu identic si nici individual, izolat fiecare in eu-l sau, ci in comuniune de persoane, Biserica, purtand in noi tainic, adanc, ireductibil, pecetea fiecarei persoane cu care am intrat in dialog personal, sincer, curat! Devenim, nu robotic sau magic, ci progresam in urcus duhovnicesc drept taina de iubire pentru semeni, taine din care aproapele se adapa, ia aminte la exemplul nostru, la caderile si ridicarile fiecarei persoane, si cel mai mult se minuneaza de taina, de tainicul fiecarei persoane in parte, de minunea existentei noastre, vazand pe acea persoana intotdeauna mai presus decat sine, mai presus decat "eu", infaptuind porunca: "Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor". (Mc. 9,35;) Raportarea din trecut egoista devine acum o raportare a slujirii, a impartasirii mele celuilalt. Persoanele sunt taine si le respect, intru in dialog, raman in comuniune cu ele, pentru ca sunt taine fiind asemenea "Tainei Tale, careia partas ma fac" (Rugaciunea dinaintea Sfintei Impartasanii).

Iata ca prin Hristos-Persoana, orice persoana nu ne mai poate fi prilej de dezanadezde sau ispita, fara a mai dori sa fugim sau le inlaturam, sa cadem din comuniune, ci punandu-le in atentia noastra! Cum? Slujindu-le, aducandu-L, primindu-L in centru pe Hristos-Dumnezeu, caruia "toata viata noastra sa o dam"!

Prin Hristos primim Iubirea tainica, Adevarul, care ne elibereaza de pacat, de egoism, de nevoia de a fi "eu-l" propriu in centru, Iisus care ne da capabilitatea de a ne deserta de egoism si a ne smeri practic si nu verbal, nu teoretic, ci concret, ajutandu-ne semenii, si in primul rand respectandu-i si pretuindu-i ca taine hristice, chip al lui Dumnezeu!