ma doare in...oglinda

De ce dai, de ce??

ma doare ... .

Omul este o taina, vazut azi in oglinda. Intai se loveste in trup, apoi se loveste in suflet, dar la inceput simte in suflet si apoi in trup. Atunci cand privesti un om, ii privesti de fapt chipul prin oglinda ta, si lumina care se imprima din reflexia oglinzii tale impodobeste sau murdareste lumina celui privit straveziu respectiv privit cu orbire.

Pe tine te vad plin de lumina daca sufletul meu este in lumina. Intrand in relatie cu tine, chiar iti impropriez propria "pata" de lumina, o pecete a chipului meu care te va ajuta sa stralucesti mai mult, sau sa te umbresti mai mult in urscusul oglindirii tale in slava dumnezeiasca accesibila fiecaruia.
Ma uit in oglinda dinaintea mea si ea ma arata oglinda ei, ma uit in oglinda celui rastignit si ma vad jertfa. Imi ating coasta si ea nu sangereaza, imi ating parul si el nu este incrustat in sange, imi ating mainile si picioarele si ele nu sunt pironite, insa ma uit in oglinda mea si toate le vad rastignite. Imi doresc sa le vad in lumina toate, adica sa le vad pe toate bune foarte, si apoi sa pot sa ma privesc direct si sa zaresc cu bucurie semnele jertfei mele neegoiste. Fara de putinta, caci insasi Domnul meu a luat asupra lui semnele pacatului pentru ca eu sa nu le mai am. Pentru ca eu acum liber, si ne speriat de vrajmas si pedeapsa sa ma pot privi in oglinda din chipul meu si acolo sa ma vad jertfit in Hristos, iar eu aici sa nu port ranile pacatului....

Fiecare dintre noi trebuie sa fim icoana slavei celei negraite, insa de fiecare data am inaintea mea o oglinda sparta, un vas ciobit, un trup de lut...si apoi imi dau seama ca sufletul e la fel de murdar....apoi ma doare sufletul, si veau sa vindec, simt ca e bolnav...apoi imi vad si trupul de boli mai multe din care unele si duhovnicesti....ma vad in oglinda....si nu in icoana, chip....si asta imi arata cat de negru sunt si plin de intuneric, incat sunt gol....caci doar lumina exista in adevar, intunericul fiind o inselaciune ...

De ce .... de ce ma doare , oare chiar nu ma lovesti? Si totusi intrebarea e gresita....eu sunt cel care (ma) lovesc, dar din oglinda mea ciobita, cand simt intai inima mea rea, care-mi loveste sufletul si apoi imi face rau trupului, fara a avea ochi de vazut in lumina ca la inceput eu mi-am facut rau trupeste, cu fapta care mi-a improscat sufletul, si mi-a ucis Lumina din inima, coborandu-mi icoana, chipul de fiu, la statutul de oglinda zbarcita.

Eu, egosimul este cel care loveste in mine, desfiintandu-ma, falsificandu-ma, creand din mine o unealta, un obiect al propriei dureri careia sa-i plang de mila si din care privind doar in oglinzi sa ma vad din ce in ce mai rau, ca si pe aproapele sa-l vad tot ca obiect pus spre sevirea egoismului.

Insa vine si vremea fara de vreme, in care "lumina lumineaza intunericul, si intunericul nu o poate cuprinde" incat, chiar si firav, "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor", fie si prin aceste oglinzi opace ale noastre si, treptat, primind-o ne luminam desi in continuu imi dau si primesc lovituri care ma dor...

...spre seara, cobor in gradina si, dupa ce ma infrupt, ma uit in oglinda si ma intreb:

... de ce Mama, de ce Tata?

... .