Rostul Persoanei este innoirea comuniunii in: Noi

Persoanele au ramas fie si in parte "Adam", ei ("EI" nu isi are rostul in comuniune, care subzista doar in "NOI" printr-un "EL" iarasi nu individual, ci tot in comuniunea personala a unitatii firi) fie si posterior rostuirii persoanelor, sau existentei lor denaturate, pun nume, porecle, atribuie insusiri nestatutare pana atunci celor din jur in functie de rostul fiecaruia, ceea ce face si este, le innoiesc, asa cum, repet, Adam a facut cu cele/cei din jur. Asa fac oamenii denaturat si cu fratii lor ca si cum ar fi creatie subordonata (firea dezbinata induce intregul ca fiind proriu doar EU-lui si nu Comuniunii in NOI, si nu se opreste din acest act pana ce nu isi gaseste adevaratul rost al innoiri in Duhul Unitatii, daca apuca pana la sfarsitul vietii pamantesti), dar si fata de creatie o rostuiesc sau altereaza, pentru ca imprima si o pecete a rostului lor in nume, buna sau nu; in plus ei, pardon, noi - deci subiectivi - nici nu prea suporta sa numeasca o existenta altfel decat modul in care ea subzista, le schimba numele in ceea ce sunt...desi vrajmasul, prin voalarea acestei trasaturi iconice, umbreste aceasta auto-ritate, demnitate imparateasca de fii ai Imparatiei, cu norul patimilor, falsa icoana a persoanei: ingamfarea, invidia, rautatea ...Cred ca este un atribut al persoanei sa innoiasca dinamic, sa improspateze comuniunea sa; si Tatal a facut la fel prin Fiul in Duhul, imprimandu-ne rostul indumnezeirii... innoirea numelui de Fii ai lui Dumnezeu, cu siguranta pt ca existam prin Iubire, si rostul nostru este innoirea numelui personal pana la asemanarea cu Izvorul prin care subzistam: Iubire!