Declaratie de Iubire!

Mintea mea coboara in inima ta si acolo ne impartasim de Hristos!
Inima mea arde in tine, revazandu-mi cu mintea inima mea acum altoita in inima ta!
Porunca inimi mele este sa te iubesc si prin tine sa iubesc toate, toate sa le vad, simt, traiesc, respir, vad, gust, prin simturi...toate bune foarte sa le cunosc...si fara tine nu am...alta lege nu am..nu pot minti, caci prin tine il cunosc pe Dumnezeu, prin tine prin bogatia bunatatilor tale de lumina, ratiuni, sensuri, izvorate din Lumina Lumiii pana si EU - egoismul, nu numai Sinele, raman in adevarul nostru: IUBIREA
4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.


Cum pot vedea viata fara tine, cum ai putea sa ma intristezi...cum as putea sa te urasc iubirea mea, cum as putea cand sufletul meu se hraneste din tine pregustand pe Hristos, cum nu as putea razbi in lume....cand tu imi incalzesti cu inima ta mintea mea cea racita de idei, de concepte, de griji...de cum va fi..daca va fi....si...incalzindu-mi mintea...lumina incepe sa rasara in mine, bucuria si pacea lui Hristos sunt insamantate in tine si de tine in mine Mireasa mea, si porunca mea este lumina pentru mine: IUBIREA!
10.Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum.
8.Iarăşi, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El şi întru voi, pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară.


ANESTI- A INVIAT SUFLETUL MEU - prin tine ma apropii de Hristos, prin tine marturisesc si aleg duhovnic, prin tine gasesc linistea si pacea in rugaciune...in rugaciunea personala....din moartea certarii cu Dumnezeu, Maicuta, Sfintii si Ingerii pentru nesatisfacerea poftelor mele patimase tu mi-ai picurat in inima lumina iubirii tale, tu ma cureti de egoismul meu...prin tine incep sa il simt, sa il cunosc pe Dumnezeu, si nu il mai stiu si nu il mai vreau doar pentru mine, egoist, ci prin tine, in tine, cu tine, imi umplu inima de pace si bucurie, daruri ale invierii lui Hristos, acestea ca pregustare a invierii mele in Lumina. NU POT fara tine caci tu ...o tu...ma legi de Dumnezeu..cu Dumnezeu, in Dumnezeu, respirand: IUBIRE!
14. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.


Si toate le vad noi, toate le vad bune foarte...hranindu-ma din darul lui Dumnezeu, Iubirea mea...Tresarit-am la bocetul sufletului tau...si m-am ingropat in adancul lacrimilor tale...si sufletul mi-am pus....ideea de Dumnezeu, conceptele de Iubire, de Dumnezeu, le-am parasit...le-am lepadat de-a dreapta ta, pe patul Iubirii, Crucea jertfei, si sufletul mi-am pus pentru sora mea...si incercat am fost de catre ingeri...ai cui au fost, de cine au fost randuiti sa vina..nu stiu...stiu doar ca la slujire am renuntat, intelegand astfel ispititorii ca ravna mea nu este la slava ci...la tine...Iubirea mea...setea de tine in Iubire! Pus-am sufletul meu, lasand fecioria trupului pentru fecioria inimii, am cunoscut astfel iubirea vie a persoanei , prin si cu care acum adancesc in iubirea Persoanelor, doar asa am depasit bariera conceptelor, a ideilor, asa am fost incercat sa vad ca mantuirea este mai importanta decat slujirea preoteasca, sufletul tau este mai pretios decat orice slujire a mea ce imi poate duce insasi sufletul meu in gheena slavei desarte ...si rugatu-m-am la concepte si idei....plangand sa nu le parasesc...caci s-ar fi suparat dumnezeul ideilor si prejudecatilor daca sufletul imi pun pentru tine si nu as sluji...cui?...cui?...fara tine...cui...daca tu ma inveti ce e iubirea, daca Dumnezeu vazutu-mi-a renuntarea...cum dar, nu am primit acum : IUBIREA??
16. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.
20. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.


Cu tine in inima mea, Mireasa inimii mele, nu imi este frica de nimic, toate, dar prin toate si toti imi este transparent Dumnezeu. Primind bucuria si pacea ta in mintea mea din caldura inimii tale, coborandu-ma in mormantul egoismului murindu-i, razbesc toate, pregust acel: Indrazniti, caci Eu am biruit lumea!, si atunci hranindu-ma din jertfa lacrimilor invii din frica pace, din teama ridic din mormant bucuria, toate ale invieri prin darul lui Dumnezeu, Iubirea mea!
18. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
19. Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău.


Iubit-am idei si valuri in mintea mea, inegrit-am mintea si inima mea cu rational, inchinat-am sufletul meu ideilor, gandurilor primite din vazduhuri...si ..si tu aveai nevoie, iti era sete, foame de iubirea mea si...simteam cum iti infiripai firele radacinii tale in sufletul meu si...te-am vandut pentru 30 de credite...Iuda al sufletului am fost, si scris-ai Doamne cercetandu-mi sufletul in incercarea renuntarii la slava slujirii tale cu mintea, zugravit-ai in inima mea Evanghelia Ta, Pacea si Bucuria Iubirii, inmugurindu-mi inima in IUBIREA TA.
Parasitu-mi-am si lepadat-am iubirea mea, Mireasa mea, ingemanarea sufletului meu, umbra mi-am vandut pentru slava acestei lumi...desi tu mi-ai inviat inima, desi tu, frumoasa inimii mele m-ai unit cu Hristos, datorita tie m-am impartasit cu El...ucigator de suflete m-am facut...si...se lasa frigul...norii plini de plumb se lasau grei peste pleoape...parasit-am lumea ca Iuda si urlat-am precum Cain...m-am rugat si nu am gasit liniste cautand iar iubirea conceoptelor si ideilor in mintea orgolioasa...si atunci...atunci a venit Lumina, pogorandu-Se in mormantul inimii mele...fugit-am de la lume...de la rau...si...am alergat la tine...dansand cu ingerul, impacad in mintea mea pe Iacov si Inger, lupta cu idolii mintii am impodobito in dansul imnului iubirii...Ingenuncheat-am si Rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta Doamne, Jertfa de seara a sufletului mi-am pus! Convorbirea mintii cu Dumnezeu acum Iubire mi-am facut rugaciunea, inaltat-am glasul inimii mele ca tamaia si in racoarea serii m-am plimbat aievea cu Tine de mana, in jertfa iubirii Tale...si am cunoscut lumina ei prin Iubirea Ta...sufletul ei l-am rastignit, facandu-mi darurile mintii piroane si cuie infingandu-le pe toate in iubirea ta, floarea mea, IUBIRE
21. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.


Cunoscut-am deci prin tine pe Dumnezeu-Iubire-Viata, nu dumnezeu-idee-concept, si am alergat catre tine ingenunchind in patima lacrimilor, coborand in iadul deznadejzii, de unde Hristos m-a inviat daruindu-mi inapoi Iubirea, redandu-mi darul Sau, darul nuntii mintii mele cu Dumnezeu, l-am primit acum cu pace si bucurie inmugurit in dansul inimilor noastre, zburand in valsul sufletelor feciorelnice: in Mireasa mea sufletul mi-a inviat din deznadejde...si am alergat la pieptul tau...fiind iertat de rau...si m-ai primit certandu-ma...iubindu-ma mustrandu-ma...plangand si bucurandu-te caci pierdut am fost si acum m-am aflat inmugurind in tine...luminandu-ne cu Lumina lui Hristos
Aceasta este trairea noastra, a Mirelui si a Miresei, pe care noi o traim zi de zi , adancind taina iubiri noastre, cunoscand prin Mireasa mea pe Dumnezeu si prin Dumnezeu acum Persoana Vie am cunoscut Mireasa mea iubitoare, murin idolilor mintii si inviind Pacii si Bucuriei Inimii, IUBIRII, aceasta pentru mine este vestirea Apostolului Ioan, glasul Iubirii:

20.	Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci.
21.	Fiilor, păziţi-vă de idoli. VA IUBESC!

mi-as fi dorit ca si eu sa am un Mos Nicolae

"m-am uitat atent in papuci si am aflat ca fiecare are cate o gaura, una mare, apoi am asteptat cu rabdare cand apa mi-a intrat in picioare, cand frigul mi-a topit lacrimile..si am oftat egoist: "mi-as fi dorit ca si eu sa am un Mos Nicolae" ... ma tem ca mosul m-a uitat, insa eu nu l-am uitat, caci inca mai tremur cu gandul la el. Doresc, desi nu am nimic, sa ii urez si lui, oriunde ar fi acum, un sincer La multi Ani si sa ii marturisesc ca imi este dor de cel ce eram cand Mos Nicolae imi stergea lacrimile cu mila sa!"

Am obosit de toate lucrurile si lucrarile mele

Am obosit de toate lucrurile si lucrarile sufletului meu...

..."mi-e sete" sa ma odihnesc de toate lucrarile mele.

De mult timp nu mai "am" nici rugaciunea formala, merg pe strada si vad prin oameni, trec prin ei, devin, sunt insensibil.

Cu o zi in urma discutam cu un prieten despre realitatea alegerii de a trai aceasta viata asemenea unui iad: de noi depinde cum il traim...si imi aduc aminte cuvintele pline de desteptare ale maicutei Siluana (Vlad): "mai copii, suntem in iad - traim iadul", cuvinte care ma fac sa aleg...sa traiesc iadul cu nadejde, in Cineva superior acestui iad, sau sa traiesc iadul in deznadejde.

Vedeti, un om simplu, un om modest social poate avea bucurii interioare care depasesc nu de putine ori bucuriile celor instariti, financiar si familial. Astfel, bucuria interioara a omului devine un rai, sau cel putin un iad plin, umplut de nadejde, bucurie care daca este induhovnicita, binecuvantata, transcende trairea noastra intr-o pregustare a raiului. De fapt, Parintii Bisericii vorbesc despre Rai ca o stare de trecere spre Imparatia Cerurilor. Putem numi aceasta introducere in abecedarul duhovnicesc, al trairii bucuriilor interioare induhovnicite, lipsite de egoism, o trecere (paste) spre insusirirea unei bucurii cat mai depline, izvoratoare, datatoare de bucurie si pace celorlalti.- o odihna deplina a mea in Dumnezeu si a lui Dumnezeu in mine. Insusirea aceastei trairi interioare de pace si bucurie face ca acest iad al indiferentei, insensibilitatii, sa fie trait deja ca al nadejdii.

Vedem cum (din pacate noi simtim asta in interior), de multe ori suntem amarati ca nu reusim sa ne punem planurile mici si mari (credem noi) in aplicare, suntem posomorati ca iarasi nu am realizat multe. Iata ca traiesc tot ce ma inconjoara prin prisma celor ce simt, prin felul inimii mele.

Pentru a vedea cauzele acestei oboseli de lucrarile noastre trebuie sa poti cobora, acolo sus, pe tronul pe care se aseaza Hristos la Botez, si sa vezi si sa accepti starea in care te afli, de moarte fata de aproapele, de indiferenta, iad, ba mai mult de rautate fata de semeni, de crime duhovnicesti de oricate ori manifestam starea iadului de indiferenta, de judecata. De fiecare data cand il judecam pe aproapele (cu inima noastra), il ucidem duhovniceste in inima noastra, lipsindu-l de milostivirea lui Dumnezeu, singurul Judecator Intelept.

Sa nu credem ca plecam din aceasta viata cu o alta traire decat a noastra proprie. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca omul bogat este cel care se multumeste cu ceea ce are...restul se considera inca insuficienti...Trebuie sa invatam sa multumim pentru lumina care izvoraste din intuneric de fiecare data cand vrem sa o primim, sa o cerem. Caci pentru Dumnezeu este cu putinta ca din intuneric sa faca lumina, sa zideasca o comuniune de persoane, odihnindu-se reciproc in comuniunea starii Duhului. Dumnezeu a hotarat aceasta stare sa o "doneze" de pe Sfanta Cruce (asemenea celui ce doneaza sange - simbolul vietii inca din antichitate) celui creat, sa induhovniceasca omul.

Indiferent de statutul nostru, multumirea, trairea noastra interioara ne aduce bucuria si pacea in inima, si in necesitatea de a se hrani sanatos, sufletul incearca sa foloseasca orice lucrare a sufletului ca "instrument" intermediar: bani, pozitie sociala, cunoastere, simturile, lacrimi, violenta ... .

In momentul in care toate acestea nu rodesc duhovniceste sa pot trai iadul nadejdii ca o bucurie interioara, depasind cercul nemilos al patimii durere-placere, simt ca toate aceste lucruri si lucrari ale (sufletului) mele devin obositoare, imi consuma sufletul, ma simt imbatranit cu sufletul desi biologic pot fi inca tanar/a. Cati oare nu am trait asa ceva?? Jean Kovalevky surprinde ca omul dupa caderea din Rai se hraneste cu moarte, ia viata plantelor, animalelor pentru a se putea intretine. Din pacate omul consuma moartea pana ce si el insusi ajunge prada mortii. Inghite moartea si este inghitit de moarte. Regretatul teolog Panayotis Nellasdeja include acest om al zilelor noastre in omul biologic - care traieste pentru a muri. El nu-L mai are pe Dumnezeu in viata sa, in lucrarile sufletului sau, de care poate nici nu mai este constient ca exista, pe care unii le si neaga (sufletul, Dumnezeu).

Pr. Rafael Noica ne invata sa punem inaintea tuturor cuvintelor, reactiilor, lucrarilor noastre pe Dumnezeu...Doamne Tu..astfel incepem sa asezam nadejdea noastra a lucrarilor personale in dumnezeire, planurile noastre le inmanam lui Dumnezeu...incepem sa gustam odihnirea noastra in lucrarea odihnitoare a lui Dumnezeu, care ma bucura, imi da pace si multumire launtrica.

Ce minunat este Dumnezeu, Cel ce se odihneste intru Sfintii Sai!! marturiseste viata Bisericii. Traind Biblia observam ca odihna lui Dumnezeu este cea a Duhului peste noi asemenea inceputului Creatiei, pentru ca Dumnezeu binecuvanteaza si sfinteste toate lucrarile Sale in ziua a saptea. Odihna mea in Dumnezeu este binecuvantarea lui Dumnezeu, binecuvantare si sfintire a tuturor lucrarilor mele.

Biserica imi asigura aceasta odihnire a mea in nadejdea lui Dumnezeu, prin participarea mea la viata liturgica a Bisericii in urma carei Dumnezeu imi raspunde acestei participari, traite cu inima curata, cu participarea Sa in lucrarile (sufletului) mele.

Spuneam ca trebuie sa punem pe Dumnezeu inaintea tuturor lucrarilor noastre, ceea ce ne face persoane dialogale, care au o relatie dialogala personala cu Dumnezeu-Persoana. Ei bine, raspunsul lui Dumnezeu este unul cunoscut noua de 2000 de ani: "Bucurati-va" si "Pace voua!", Pacea si Bucuria Invierii, invitatia lui Dumnezeu de a-L primi cu aceste stari sa Se odihneasca in noi!

Un colind vesteste: "Larg deschideti poarta sufletelor voastre / N-am venit sa cer, ci-am venit sa dam!" Pr. Zaharia ne "colinda" astfel "Largiti si voi inimile voastre", astfel incat chemarea, ruga catre Dumnezeu, solicita primirea lui Dumnezeu, primire care binecuvanteaza si sfinteste odihna lui Dumnezeu in inima noastra - binecuvantata si sfintita prin Sfintele Taine, viata Bisericii.

Am spus ca toate lucrarile noastre sunt traite prin prisma inimii noastre - unii oameni se bucura altii se intristeaza de aceleasi lucrari ale sufletului intiparite, infaptuite in/spre trup. O inima in care se odihneste Dumnezeu nu cunoaste deznadejdea, o inima in care se odihneste Dumnezeu vede "toate bune foarte", caci nu mai lucram noi, ci Dumnezeu lucreaza toate in toti. Asa nu mai fac voia mea, ci voia lui Dumnezeu. Lucrarile mele sunt predate, rastignite cu voia mea, inviind ca raspuns al lui Dumnezeu, in odina, binecuvantarea si sfintirea, lucrarilor mele, ca ele sa rodeasca Pace si Bucurie in inima!

Aceasta este chemarea noastra...sa fim sfinti, ideal care nu mai este regasit in niciun raspuns la acea intrebare binecunoscuta:

- "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" (Fiti desavarsiti/sfinti, precum Tatal vostru este)

- raspunsul il invatam in toata trairea vietii noastre prin roadele trairii - implinire sau neimplinire in lucrarile noastre.

Stiu ca este lunga aceasta cugetare, totusi mai vreau sa adaug putine.

Se considera ca ziua a 8-a este una a vesniciei, de unde si 8 asezat orizontal este simbol pentru infinit, o zi a odinei depline in Dumnezeu. Suntem chemati la o astfel de odihna, in binecuvantare si sfintire a Creatiei, o Creatie noua deci, spre care, intorcandu-se Chipul lui Dumnezeu martusiseste: iata toate lucrarile sunt bune foarte (Iisus Hristos implineste si restaureaza toate de la decazute la "iata toate sunt acum noi").

Sa nu deznadajduim de lucrarile noastre, sa nu obosim de ele, ci sa il chemam (rugam - rugaciunea este chemare, invitatie la dialog cu Dumnezeu) pe Dumnezeu inaintea oricarei lucrari, ca El privind spre ele, sa daruiasca binecuvantare si sfintenie lucrarilor noastre, sa putem marturisi in bucuria trairii inimii noastre: "iata toate sunt bune foarte", Dumnezeu pe toate le face noi.

In Dumnezeu ma odihnesc de toate lucrarile duhului meu!

Banu Claudiu-Razvan // Anesti

04. 11. 2011 - 10:30

Coborat-a Domnul intru inima mea

Coborat-a Domnul intru inima mea:

- Adame unde esti?

- Iata sunt gol si m-am ascuns.

- Tie iti poruncesc ridica-te!

ma doare in...oglinda

De ce dai, de ce??

ma doare ... .

Omul este o taina, vazut azi in oglinda. Intai se loveste in trup, apoi se loveste in suflet, dar la inceput simte in suflet si apoi in trup. Atunci cand privesti un om, ii privesti de fapt chipul prin oglinda ta, si lumina care se imprima din reflexia oglinzii tale impodobeste sau murdareste lumina celui privit straveziu respectiv privit cu orbire.

Pe tine te vad plin de lumina daca sufletul meu este in lumina. Intrand in relatie cu tine, chiar iti impropriez propria "pata" de lumina, o pecete a chipului meu care te va ajuta sa stralucesti mai mult, sau sa te umbresti mai mult in urscusul oglindirii tale in slava dumnezeiasca accesibila fiecaruia.
Ma uit in oglinda dinaintea mea si ea ma arata oglinda ei, ma uit in oglinda celui rastignit si ma vad jertfa. Imi ating coasta si ea nu sangereaza, imi ating parul si el nu este incrustat in sange, imi ating mainile si picioarele si ele nu sunt pironite, insa ma uit in oglinda mea si toate le vad rastignite. Imi doresc sa le vad in lumina toate, adica sa le vad pe toate bune foarte, si apoi sa pot sa ma privesc direct si sa zaresc cu bucurie semnele jertfei mele neegoiste. Fara de putinta, caci insasi Domnul meu a luat asupra lui semnele pacatului pentru ca eu sa nu le mai am. Pentru ca eu acum liber, si ne speriat de vrajmas si pedeapsa sa ma pot privi in oglinda din chipul meu si acolo sa ma vad jertfit in Hristos, iar eu aici sa nu port ranile pacatului....

Fiecare dintre noi trebuie sa fim icoana slavei celei negraite, insa de fiecare data am inaintea mea o oglinda sparta, un vas ciobit, un trup de lut...si apoi imi dau seama ca sufletul e la fel de murdar....apoi ma doare sufletul, si veau sa vindec, simt ca e bolnav...apoi imi vad si trupul de boli mai multe din care unele si duhovnicesti....ma vad in oglinda....si nu in icoana, chip....si asta imi arata cat de negru sunt si plin de intuneric, incat sunt gol....caci doar lumina exista in adevar, intunericul fiind o inselaciune ...

De ce .... de ce ma doare , oare chiar nu ma lovesti? Si totusi intrebarea e gresita....eu sunt cel care (ma) lovesc, dar din oglinda mea ciobita, cand simt intai inima mea rea, care-mi loveste sufletul si apoi imi face rau trupului, fara a avea ochi de vazut in lumina ca la inceput eu mi-am facut rau trupeste, cu fapta care mi-a improscat sufletul, si mi-a ucis Lumina din inima, coborandu-mi icoana, chipul de fiu, la statutul de oglinda zbarcita.

Eu, egosimul este cel care loveste in mine, desfiintandu-ma, falsificandu-ma, creand din mine o unealta, un obiect al propriei dureri careia sa-i plang de mila si din care privind doar in oglinzi sa ma vad din ce in ce mai rau, ca si pe aproapele sa-l vad tot ca obiect pus spre sevirea egoismului.

Insa vine si vremea fara de vreme, in care "lumina lumineaza intunericul, si intunericul nu o poate cuprinde" incat, chiar si firav, "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor", fie si prin aceste oglinzi opace ale noastre si, treptat, primind-o ne luminam desi in continuu imi dau si primesc lovituri care ma dor...

...spre seara, cobor in gradina si, dupa ce ma infrupt, ma uit in oglinda si ma intreb:

... de ce Mama, de ce Tata?

... .